MENIU

Premierul Tudose pârăște DNA-ul la Curtea Constituțională în cazul dosarului ”Belina”

Prim-ministrul Mihai Tudose ar dori să sesizeze Curtea Constituțională (CCR) pentru constatarea unui posibil conflict între DNA și Guvern în cazul dosarului ”Belina”.

Potrivit unor surse hotnews.ro, sesizarea va fi trimisă la CCR de premierul Mihai Tudose chiar miercuri.

Cel care a elaborat sesizarea, la cererea lui Liviu Dragnea, este ministrul Justiției, Tudorel Toader, mai spun aceleași surse.

”Trebuie analizat dacă situaţia actuală poate constitui elementele unui conflict juridic de natură constituţională între două puteri ale statului”, declara Liviu Dragnea în urmă cu două zile. 

Sevil Shhaideh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării, a fost audiată şi pusă sub acuzare de DNA, pentru abuz în serviciu, în dosarul "Insula Belina", dosar în care procurorii cercetează cum parte din insulă a trecut ilegal din proprietatea statului, în subordinea CJ Teleorman, se arată în comunicatul DNA. Concret, acuzaţiile sunt din anul 2013, când Shhaideh era secretar de stat în ministerul Dezvoltării.

Totodată, procurorii cer aviz de la Parlament şi pentru încuviinţarea urmăririi penale a Rovanei Plumb, la momentul respectiv ministru al Mediului, acuzată de săvârșirea complicității la infracțiunea de abuz în serviciu. Sevil Sahhideh a venit însoţită de avocat la DNA, iar după jumătate de oră a plecat, dar fără a spune dacă va demisiona din Guvern.

Reamintim că, în ultimele două săptămâni, Victor Ponta şi Sorin Grindeanu au fost audiaţi la DNA, dar au precizat că au venit în calitate de martori. Cel mai probabil, şi foştii premieri au fost audiaţi în acelaşi dosar.

Mai multe articole despre:
DNA parlament plumb CCR Tudose shhaideh