MENIU

Premierul Mihai Tudose anunță o îndulcire a "coșmarului" pregătit pentru mediul de afaceri

Măsura Guvernului PSD care a indus panică în mediul de afaceri - deja celebrul TVA split - ar putea să nu mai fie obligatorie pentru toate firmele.

Premierul Mihai Tudose a anunțat vineri că ordonanța de urgență prin care a fost introdus TVA split va fi modificată "prin amendamente" în Parlament astfel încât măsură nu va mai fi obligatorie pentru toate firmele.

"Au început nuanțările în urma discuțiilor cu patronatele-unele observații ale patronatelor sunt corecte-și, pentru a scurta cumva din procedura legislativă, vor fi sub formă de amendamente la Senat. Am spus, cred că ar fi bine ca luni să ni le prezinte ministrul pe larg.

Pot să va dau câteva elemente: nu va mai fi obligatoriu pentru toată lumea, ci, în principiu pentru firmele care intră în insolvență, în faliment sau firmele cu istoric fiscal nu foarte coerent, adică cu două-trei-patru întârzieri la TVA. Va fi și un sistem de premiere, încercam să îl fixăm și va fi anunțat la momentul depunerii amendamentelor", a declarat Mihai Tudose.

TVA Split le dă mari bătăi de cap firmelor. Pe lângă povara administrativă şi financiară, oamenii sunt presaţi şi de timp. La 1 ianuarie 2018, plata defalcată a TVA-ului ar trebui să devină operaţională, după ce a devenit opțională de la 1 octombrie.

Consultanţii fiscali spun însă că sistemul se abate de la legislaţia europeană. Asta pentru că statul nu ar trebui să intervină în relaţia dintre firmele private, iar amenzile sunt disproporţionate.

Plata defalcată a TVA-ului va fi implementată opţional în România de la 1 octombrie şi obligatorie de la 1 ianuarie 2018. Companiile vor trebui să suporte, printre altele, costurile cu adaptarea sistemelor IT, să asigure echilibrul de încasări şi plăţi determinate de noul mecanism, dar şi să se pregătească pentru posibile blocaje de la Trezorerie şi ANAF.

"Relația cu structurileANAF este de multe ori una proastă și din vina colegilor și a sistemelor de care dispunem în momentul acesta și va trebui să facem ceva foarte rapid pe zona de IT", a spus vicepreședintele ANAF Florin Anghel, în cadrul unei conferințe dedicate modificării controversate.

Pentru reprezentanţii firmelor modul de plată defalcată este încă o engimă.

Consultanţii fiscali atrag atenţia că implementarea sistemului split TVA fără ca firmele să fie pregătite poate să facă mai mult rău bugetului de stat.

La capitolul încasări din TVA, România nu stă deloc bine. Doar 60 la sută din suma care ar trebui să ajungă la buget este încasată.

DIFICULTĂŢI PENTRU IMPLEMENTAREA TVA SPLIT:

-actualizarea sistemelor informatice
-modificarea procedurilor interne de lucru
-costuri de personal
-monitorizarea plăţilor şi transferurilor
-evidenţierea separată a tranzacţiilor în conturi dedicate de TVA
-costuri cu prefinanţarea TVA

Mai multe articole despre:
tva split