MENIU

VIDEO PREMIERĂ Educație - GDPR. Rezultatele la examenele naționale, publicate cu anonimizarea numelor elevilor

evaluare națională

Proba la Matematică a Evaluării Naționale a început cu o noutate absolută. Anul acesta, în premieră, rezultatele vor rămâne anonime. Elevii își află notele pe baza unui cod unic primit la finalul testelor, astfel le va fi protejată identitatea. Este prima dată de la intrarea în vigoare a Regulamentului de protecție a datelor când notele/rezultatele candidaților vor fi afișate astfel. Peste 172 de mii de elevi au susținut miercuri examenul la Matematică. Potrivit datelor de la Ministerul Educației, trei elevi nu au putut susține proba, din cauză că au avut temperatura peste 37,3 grade Celsius. 

 

Miercuri, la proba la matematică elevii au fost extrem de relaxați, însă părinții și-au stăpânit cu greu emoțiile.

Subiectele de anul acesta nu i-au pus în dificultate pe elevi, spun cei mai mulți dintre cei care au intrat în sala de examen.

Acum, că au scăpat de emoțiile examenului, elevii se gândesc la admiterea la liceu. Mulți dintre ei știu exact cum vor arăta următorii 4 ani din viața lor.

Rezultatele la Evaouarea Națională 2020 vor rămâne anonime. Astfel că, la finalul examenului, elevii au primit un cod unic pe care il vor folosi pe 22 iunie pentru a-și afla rezultatele.

„Listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media”, explică Ministerul Educației, în comunicat de presă.

Primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, până la ora 14:00, în centrele de examen și pe evaluare. 

„Se dorea  ca fiecare părinte să-și dea consimțământul pentru afișarea notelor și numelui copilului lor. Pentru că nu foarte multi părinți au semnat acest consimțământ, s-a luat această decizie de anonimizare a notelor , mai ales că există și o lege care prevede și obligă la acest lucru - Legea GDPR”, a declarat Eugen Ilea, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi Bucureşti, pentru Realitatea PLUS.

Notele vor rămâne anonime și la Bacalaureat. 

Potrivit calendarului de Evaluare Națională 2020, miercuri se încheie examenele pentru cei mai mulți dintre absolvenții claselor a VIII-a.

Dintre cei 172.532 de elevi înscriși la Evaluarea Națională, pentru 10.311 evaluarea continuă și joi, 18 iunie 2020, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.