MENIU

Prefectul Capitalei anunță controale economice uriașe - Ce le-a cerut Toni Greblă primarilor pentru sărbătorile de iarnă

Prefectul Capitalei - Toni Greblă Foto: Facebook.com

Prefectul Capitalei - Toni Greblă le-a cerut autorităţilor publice locale de control să se pregătească foarte bine pentru ultima perioadă a anului, în special de sărbătorile de iarnă. 

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a solicitat, în şedinţa de vineri a Colegiului Prefectural, autorităţilor publice locale cu atribuţii în domeniul controlului ca, în următoarea perioadă, să se pregătească foarte bine, astfel încât acţiunile pe care le vor desfăşura în ultima parte a anului să fie la cele mai înalte standarde, potrivit unui comunicat de presă după ședința Colegiului Prefectural de vineri, 28 octombrie.

Având în vedere sărbătorile care au loc în ultima lună a anului, prefectul a solicitat o atenţie sporită în cadrul controalelor care vor fi efectuate în Capitală, cu accent pe protejarea sănătăţii consumatorilor, dar şi pe desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor economice, arată comunicatul de presă al Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.

„Fac un apel la toate instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniu să se pregătească din timp pentru acţiunile de control pe care le vor efectua în ultima parte a anului, inclusiv cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. Aceste acţiuni trebuie efectuate de echipe mixte de specialişti, care să verifice temeinic toate aspectele necesare pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a activităţilor comerciale şi să acorde o atenţie foarte mare în privinţa calităţii produselor comercializate, în special a celor agroalimentare, astfel încât să nu fie pusă în pericol sănătatea consumatorilor”, a afirmat prefectul Toni Greblă.

La următoarea şedinţă a Colegiului Prefectural, care se va desfăşura în luna noiembrie, vor fi discutate toate aspectele privind buna desfăşurare a activităţii instituţiilor de control de la nivelul Capitalei.