MENIU

Povestea incredibilă a bărbatului care A CONSTRUIT O CATEDRALĂ DE UNUL SINGUR în 53 de ani

<p>Bărbatul a construit catedrala &icirc;n 53 de ani </p>
<p>Bărbatul a construit catedrala &icirc;n 53 de ani </p>

La cei 88 de ani ai săi, Julio Gallego Martinez a ajuns protagonist de documentar, după ce, timp de 53 de ani, a ridicat de unul singur o catedrală construită în mare parte din materiale reciclate.

Fără să aibă pregătire de specialitate, Martinez a conceput şi construit catedrala din Madrid din cărămizi donate de o fabrică locală, bidoane de ulei şi alte asemenea materiale, fără să reuşească însă s-o finalizeze. Deşi speră că acest spaţiu va fi folosit la un moment dat pentru slujbe religioase, Martinez nu crede că va vedea vreodată întâmplându-se acest lucru, scrie totb.ro.
 
Catedrala, ridicată pe o suprafaţă de mai bine de 7.000 de metri pătraţi, a fost de-a lungul timpului subiect de controverse: unii arhitecţi susţin că ar trebui dărâmată, în vreme ce alţii o consideră un monument, oferindu-se chiar să asigure servicii de consultanţă.

Julio Gallego Martinez, despre care regizorul James Rogan a realizat un documentar – The Madman and the Cathedral – şi-a început proiectul în 1961, continuând şi acum să lucreze, dar într-un ritm lent, dată fiind vârsta lui înaintată.

"Când eram foarte tânăr, credinţa mea creştină era foarte puternică şi am vrut să mă dedic cu totul Creatorului. La 27 de ani, am intrat la o mânăstire, dar, după opt ani, m-am îmbolnăvit de tuberculoză şi a trebuit să părăsesc comunitatea, pentru a nu-i îmbolnăvi şi pe ceilalţi", povesteşte Martinez.

Citeşte mai mult pe totb.ro.