MENIU

Povestea fotbalistului de legendă care a cumpărat vaporul lui Ceaușescu. Ce s-a ales din fosta mândrie navală a dictatorului

Vaporul Sovata, intr-o fotografie de pe vremea lui Ceausescu

Un fost fundaș al echipelor de fotbal Petrolul, Dinamo, Sportul, Rapid și Craiova a povestit întâmplarea incredibilă prin care a trecut după ce a cumpărat vaporul lui Nicolae Ceaușescu imediat după Revoluție. Achiziția a fost făcută în asociere cu un afacerist din Cipru. Însă după ce fotbalistul a investit toți banii în refacerea navei un prieten l-a scufundat intenționat. 

În vârsta de 76 de ani, fostul fundaș Sandu Boc a dezvăluit povestea afacerii cu vasul lui Nicolae Ceaușescu.

„După revoluție m-am asociat cu un cipriot care avea afacerea demarată în Cipru, închiria vapoare și marinari pentru toti armatorii din lume”

Fostul fotbalist a considerat că achiziționarea și folosirea vaporului lui Ceaușescu ar putea deveni o afacere bănoasă: 

„Vaporul lui Ceaușescu, Sovata, în port, nu se atingea nimeni de el. Și zic ia să cumpăr eu vaporul asta și să fac naveta între Constanța și Istanbul cu el pe mare, mă umplu de bani,” a spus Sandu Boc.

Din păcate pentru el, afacerea s-a dovedit a fi una păguboasă. Nu numai că nu s-a îmbogățit, dar a pierdut și banii investiți:

„Vaporul, ca să circule, trebuie sa aibă ca la masina avizul de la registrul naval roman. Când am început să-l repar am băgat aproape toți banii pe care îi câștigasem până atunci.”

Imediat după ce nava a fost refăcută complet, fotbalistul a închiriat-o unui neamț. Însă afacerea nu a reușit. Mai mult, spune Sandu Boc, vaporul a fost ulterior vândut unui prieten de-al său care i-a făcut asigurare apoi l-a scufundat intenționat. 

Mai multe articole despre:
vapor fotbalist Ceausescu