MENIU

Povestea dureroasă a micuței Aisha. Copila a rămas orfană la 9 luni după ce părinții săi s-au înecat în apele Dunării cu prețul de a-o salva

Tragedie la plaja Gostinu din Giurgiu! O tânără mamă, în vârstă de 20 de ani, alături de soțul său, de 26 de ani, de copilul lor și de alți prieteni au mers să se răcorească la o plajă aflată în apropierea Bucureștiului. Însă, o zi de distracție s-a transformat într-o tragedie de proporții. Acum fiica cuplului a rămas orfană de ambii părinți la doar 9 luni.

Cum s-a produs evenimentul nefericit de la plaja Gostinu?

Tânăra mamă, aflată în apă alături de bebelușul său de doar nouă luni, Aisha, a fost surprinsă de un vârtej format într-o groapă ascunsă sub apă. Curentul a tras-o în jos cu forță. Tatăl copilei, aflat în apropiere, a reușit să o prindă pe micuță și să o ridice deasupra apei. A luptat cu disperare să o țină la suprafață, să îi salveze viața. Dar a fost copleșit. Și el, și mama Aishei au fost înghițiți de fluviu.

În acele momente de haos și panică, un martor aflat în zonă cu un caiac a observat scena. Fără să ezite, a pornit spre mijlocul apei, mânat doar de instinctul de a salva. Când a ajuns în apropiere, a zărit corpul unui copil plutind cu fața în jos.

A sărit în apă și a scos-o la suprafață, arată jurnalistul giurgiuvean - Vasile Arcanu. Micuța nu mai respira. Era inertă, lipsită de reacție. Pe puntea caiacului, salvatorul a început manevrele de resuscitare cu speranța că o va readuce la viață. Copila nu s-a lăsat bătută și imediat a început să plângă, semn că a revenit la viață.

Astăzi, Aisha zâmbește din nou. Are ochii limpezi și privirea senină, fără să știe poate ce a trăit sau cât de aproape a fost de sfârșit. Cei care i-au fost martori nu o vor uita niciodată.

Părinții săi nu au mai ieșit din apă. Dar prin gestul lor disperat și prin curajul unui necunoscut, viața micuței Aisha a fost salvată. Iar în acel zâmbet fragil al unui copil de nouă luni se regăsește astăzi speranța, iubirea și dovada că, uneori, miracolul e doar la o întindere de mână distanță.

Trupul tinerei în vârstă de 20 de ani a fost găsit, dar al partenerului său, nu

Salvatorii au găsit victima la aproximativ un kilometru în aval față de locul unde fusese văzută ultima dată, la o distanță de 5–6 metri de mal, în zona cu o adâncime de 3–4 metri, la o zi distanță. Echipajul medical de la ambulanță nu a mai putut face nimic – tânăra era deja decedată.

Autoritățile au anunțat că nu se opresc aici și continuă căutările pentru partenerul femeii.