MENIU

Povestea cercetătorului român care a contribuit la dezvoltarea vaccinului anti-Covid Johnson&Johnson - Cum acționează serul și cât de eficient este

Cum acționează vaccinul Johnson & Johnson

Cercetătorul român Adrian Apetri este unul dintre cei care au contribuit la dezvoltarea vaccinului anti-Covid dezvoltat de Johnson&Johnson. În prezent, este directorul științific al Departamentului de Biofizică și Procese Analitice din cadrul companiei și trăiește la Leiden, Olanda. Cercetătorul a transmis că vaccinul este singura armă cu care putem învinge virusul și a explicat cum acționează și ce beneficii are.

Apetri a absolvit Facultatea de Chimie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și a ales să-și continue dezvoltarea academică în Statele Unite ale Americii. După ce a făcut un doctorat la Case Western Reserve University din Cleveland, Ohio, românul a urmat studii postdoctorale la celebra Universitate Yale, specializându-se în biochimie, chimia proteinelor, biofizică si plierea proteinelor în domeniul bolilor neurodegenerative.

De peste zece ani, s-a întors în Europa, în Olanda, unde a acceptat, în 2009, oferta companiei Crucell, achiziționată mai apoi de Johnson & Johnson. Aici, Adrian Apetri a făcut carieră și a ajuns unul dintre oamenii importanți ai companiei din Statele Unite.

”Din Statele Unite am ajuns în Olanda. Guvernul olandez a invitat 50 de persoane din diverse locuri în Olanda o săptămână și ne-au purtat prin universități cu scopul de a ne convinge să ne mutăm în Olanda. Am stabilit tot felul de contacte în perioada respectivă și după jumătate de an, un an am ajuns în Olanda. Asta era în 2009”, a povestit ccercetătorul. 

La Leiden, și-a construit în timp o carieră solidă, iar în 2020 a fost printre specialiștii care și-au adus contribuția la apariția vaccinului Johnson&Johnson.
”Leiden e practic centrul de științe biofarma și biologice al Olandei, aici este concentrarea cea mai mare de companii și universități care fac biomedical. În momentul respectiv era o companie medie la care am început să lucrez și care a fost achiziționată ulterior de Johnson & Johnson, am devenit parte din această companie uriașă americană.

Divizia de vaccinuri a Johnson&Johnson este la Leiden. În Europa, centrele de cercetare sunt în Belgia și Olanda. În ce mă privește, am lucrat înainte și pe terapeutice, pe anticorpi sintetici, dar acum lucrez exclusiv pe vaccin”, a mai spus românul.

Echipa pe care o conduce în cadrul Departamentul de Biofizică şi Procese Analitice a lucrat pe partea de dezvoltare a vaccinului. Apetri a explicat că principala sarcină a departamentului este analizarea din punct de vedere biochimic şi biofizic a moleculelor, partea activă a vaccinului.

”Vaccinul Johnson&Johnson este un adenovector, adică o copie a unui virus, dar care are două modificări esenţiale. Mai întâi, el este modificat în așa fel încât nu se replică, așa că efectul viral este exclus să se poată produce. Apoi introducem o casetă genetică, astfel încât antigenul care este exprimat să fie exact ce vrem noi să fie,  în cazul acesta, proteina spike de pe virus.

Odată introdus în corp, sistemul nostru imunitar va produce anticorpi împotriva acestui adenovector, confundându-l cu adevăratul inamic. Iar atunci când pătrunde în organism și adevăratul virus, anticorpii îl vor recunoaște și îl vor neutraliza”, a explicat cercetătorul.

Apetri a făcut un apel la oameni să se vaccineze. 
”Vaccinurile sunt sigure și eficiente, iar în momentul de față reprezintă armele noastre în lupta cu pandemia. Cu cât se vor vaccina mai mulți oameni, cu atât vom câștiga mai repede acest adevărat război cu virusul”, a subliniat cercetătorul român, potrivit ziare.com.