Povestea celor 10.000 de dozatoare TEC: "A fost ceva unic în lume"

În urmă cu 25 de ani, România era mai mult decât o ţară însetată de libertate. 23 de milioane de oameni voiau să recupereze peste noapte toate privaţiunile pe care le înduraseră sub dictatură.

Oamenii voiau să bea mult, să se răcorească. În acest interval, şi-a trăit apogeul una dintre marile afaceri ale primilor ani de capitalism: sucul la dozator. Automatele firmei TEC împânziseră toată ţara, ademenindu-i pe însetaţi cu arome care de care mai atrăgătoare: kiwi, mango, mandarine, caise, ananas, papaya. Românii voiau să le încerce pe toate. Turnau pe gât şi-apoi mai cărau şi acasă cu bidoanele. Nimeni n-a ţinut evidenţa cantităţilor industriale de sirop amestecat cu sifon care s-au băut în acei ani. Ce ştim este că în conturile câtorva oameni s-au adunat nişte milioane de dolari de pe urma acestei isterii, scrie adevarul.ro.

Unul dintre aceşti oameni a fost Marius Iliev, român fugit peste hotare în 1985 şi ajuns în Statele Unite. Pe tărâm american, Iliev şi-a înfiinţat firma „TEC European Connection“, despre care spune că se ocupa cu transporturi cargo, ajutându-i pe românii din SUA să le trimită pachete rudelor din ţară.

"Sistemul ăsta de vânzare a băuturilor prin dozator n-a fost, bineînţeles, invenţia noastră. Era practicat afară, dar modul în care s-a implementat acest sistem în România, faptul că oamenii veneau şi cumpărau cu sticlele... Acest obicei, de a veni cu sticla de acasă să o umpli la cofetărie, a apărut la noi. A fost ceva unic în lume. Modelul a fost încercat şi în alte ţări, dar n-a mers. Noi, în anii aceia, am fost cel mai mare distribuitor la nivel mondial al firmei Cornelius, care era producător de dozatoare. Vindeam mii de dozatoare pe an! Când au venit în România reprezentanţii acestei firme, au fost fascinaţi de modelul de business de la noi şi se gândeau cum să facă să îl implementeze şi în alte părţi. Africa, Rusia...", a declarat Iliev, pentru adevarul.ro.

"Nu le venea să creadă că lumea venea şi făcea coadă la dozator ca să îşi umple o sticlă de doi litri şi să o ia acasă. Peste tot în lume, clienţii se duc într-un loc unde există dozator, cumpără suc şi îl beau acolo. Aici, chestia nouă era că oamenii veneau şi îşi luau acasă. Asta se întâmpla şi pentru că era o calitate relativ bună pentru ce găseau pe piaţă. Fabricile autohtone de răcoritoare produceau băuturi de o calitate proastă şi consumatorii au apreciat că la aceste dozatoare era o calitate relativ constantă: băutura îţi venea rece, îţi venea acidulată, îţi venea dulce şi aşa mai departe. Şi lumea a început să cumpere, nu le-am spus noi „veniţi şi umpleţi-vă sticlele”", a mai spus acesta.