Sfântul Vasile cel Mare 2026. Tradiții, obiceiuri și superstiții. Ce trebuie să facă fetele nemăritate pentru a-și găsi sufletul pereche
În prima zi a anului nou este prăznuit, Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, considerat unul dintre cei mai mari făcători de minuni, dar și păzitor de duhuri rele. Este prima mare sărbătoare cu cruce roșie din calendarul ortodox, motiv pentru care îi sunt specifice o serie de tradiţii şi superstiţii pe care majoritatea credincioșilor le respectă pentru a fi feriți de rele, dar și pentru a le merge bine în lunile care urmează.
În tradiția populară, prima zi a anului este prielnică practicilor magice ce marchează nu doar începutul anului, ci al unui nou ciclu de viaţă.
Se spune că în ziua de Sfântul Vasile, fetele nemăritate își pot afla ursitul. Însă, pentru asta ele trebuie să realizeze punţi din crenguţe de măr dulce, pe care să le agaţe un mănunchi de busuioc, o pară de argint legată cu un fir de ață roșu, un inel, o batistă și un șir de mărgele. Apoi, aceste punţi trebuie ascunse afară. Dacă, a doua zi, găsesc punţile cu brumă pe ele, este semn că se vor mărita cu om bogat, dacă nu, vor lua de soț un om sărac.
Potrivit unui alt ritual, fetele care vor să-şi găsească soţ trebuie să meargă în cotețul porcilor sau în grajdul vitelor. Aici, vor trebui să dea cu piciorul într-un porc sau într-o vită și să rostească următoarele cuvinte: „hui etimp” (anul acesta), „hui atimp” (anul viitor), „hui dincolo deatimp” (celălalt an). Dacă porcul grohăie, iar vita se mișcă la prima strigare, e semn că fata se va mărita în lunile care vin, iar dacă se mișcă la a doua sau la a treia strigare atunci fata se va mărita peste un an sau doi.
Pe lângă obiceiurile pentru aflarea ursitului, de Sfântul Vasile românii practică foarte multe obiceiuri pentru a avea noroc tot anul.
Bătrânii spun că este bine ca prima persoană care îţi intră în casă, în noul an, să fie un bărbat. În funcţie de situaţia materială a acestui musafir se spune că anul îţi va fi bogat sau sărac.
Mai mult, ca să ai noroc tot anul, în ziua de Sfântul Vasile este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb sau să răstorni cutia de chibrituri. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă, spun bătrânii.
Tot în tradiția populară se spune că de Sfântul Vasile, nu este bine să dormi, altfel rişti să fii leneş tot anul.