MENIU

Polonia suspendă cursele aeriene spre și dinspre România

Polonia suspendă cursele aeriene spre și dinspre România

Polonia a inclus țara noastră pe lista statelor cu risc epidemiologic ridicat. De miercuri, cursele aeriene către și dinspre România vor fi suspendate, a anunțat Ministerul de Externe.

Măsura se aplică celor peste 40 de state incluse pe lista țărilor cu risc epidemiologic crescut și este valabilă până la 15 septembrie.

Potrivit autorităților poloneze, vor fi exceptate zborurile aeriene organizate la cererea/cu acordul guvernului, zborurile umanitare, medicale și cele de căutare și salvare, zborurile militare poloneze şi străine, precum şi zborurile tip charter planificate anterior intrării în vigoare a hotărârii privind instituirea noilor măsuri

Persoanele care călătoresc în Polonia dintr-un stat membru UE şi din Norvegia, Elveția, Islanda şi Principatul Liechtenstein pot intra în continuare în țară fără restricții sau măsuri speciale precum carantină obligatorie sau autoizolarea. La punctele de frontieră terestră Schengen, cu Germania, Cehia, Slovacia şi Lituania, se fac doar verificări aleatorii ale documentelor de călătorie, precizează MAE. 

Mai multe articole despre:
polonia curse aeriene suspendate romania