Polonez prins în flagrant la Oradea cu 50 kg de „cristal". DIICOT a confiscat în total 158 kg de droguri
Un cetățean polonez în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea și procurorii DIICOT l-au prins în flagrant delict în timp ce vindea droguri de mare risc în municipiul Oradea.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul, identificat în portalul instanțelor ca Brzezinski Jacek Andrzej, ar fi transportat pe cale terestră, pe ruta Polonia–Ungaria–România, aproximativ 50 de kilograme de substanță psihoactivă 3-CMC, cunoscută sub denumirea de „cristal", în scopul comercializării pe teritoriul țării.
Acesta a fost reținut în seara zilei de marți, 21 aprilie, în timp ce efectua o tranzacție prin metoda „dead drop", o tehnică prin care vânzătorul și cumpărătorul nu se întâlnesc direct, marfa fiind lăsată ascunsă într-o locație prestabilită, conform ebihon.ro.
Pe parcursul cercetărilor, oamenii legii au descoperit și confiscat alte 108 kilograme de 3-CMC, introduse în România pe aceeași rută și depozitate în diverse locații după aceeași metodă. În total, autoritățile au ridicat 158 de kilograme de droguri de mare risc.
„La data de 22 aprilie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T.– Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea bărbatului, ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea și al polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor”, au mai precizat reprezentanții Poliției Bihor printr-un comunicat de presă.