MENIU

Polițiștii sibieni au destructurat un grup infracțional specializat în delapidare!

sibiu delapidare

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Sibiu au efectuat ieri, 30 iulie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, 7 percheziții, într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și de delapidare, în care sunt cercetate 8 persoane.

În fapt, în perioada iunie 2019 – iulie 2020, 8 persoane ar fi constituit un grup infracțional organizat pentru a acționa, în mod coordonat, în scopul însușirii, sustragerii și traficării mai multor bunuri (îmbrăcăminte, încălțăminte și alte articole sportive).

Din cercetările efectuate până în acest moment, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au stabilit că, prin intermediul angajaților, cei 8 (gestionari sau administratori în cadrul unei societăți comerciale cu mai multe puncte de lucru), ar fi oferit mai multor persoane (cunoscuți, rude sau prieteni), articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii din magazin, pe care, fie le duceau la casa de marcat, fie le aveau deja pregătite, scandând doar produsul cu valoarea cea mai mică, (în general o pereche de șosete) și doar simulând scanarea celorlalte produse. Apoi ar fi îndepărtat sistemele anti-furt și ar fi ambalat produsele în cutii/pungi, pe care le-ar fi predat „clienților”.

Citește continuarea pe realitateadesibiu.net.

Mai multe articole despre:
sibiu