MENIU

Poliţişti loviţi, înjuraţi şi ameninţaţi cu moartea de un pervers! Bărbatul, reclamat de oameni pentru că se plimba parțial dezbrăcat prin autogara Oradea - Incident SCANDALOS

Reținere - imagine cu notă sugestivă

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost arestat preventiv, după ce a agresat polițiștii, pe care i-a înjurat și amenințat cu moartea. Bărbatul fusese reclamat de oameni după ce a început să se plime parțial dezbrăcat prin fața acestora într-o autogară din Oradea.

Incidentul s-a produs joia trecută, în jurul orei 11.00.

Potrivit ebihoreanul.ro,brbatul se afla în incinta autogării OTL, iar la un moment dat şi-a scos organul genital şi a început să-i înjure pe călători. Unul dintre ei a sunat la 112, însă, în loc să se liniştească, bărbatul a devenit şi mai violent.

Acesta l-a lovit pe unul dintre agenţii de poliție veniți la fața locului cu piciorul în piept, iar pe un altul cu piciorul în abdomen.

Scandalagiul nu s-a calmat nici în duba Poliţiei, unde s-a izbit cu capul de maşină şi l-a ameninţat cu moartea pe un al treilea agent, care îl însoţea, iar când a fost scos din autospecială, la sediul poliţiei, l-a lovit încă o dată, cu capul în gură, pe unul dintre agenţii care l-au încătuşat în autogară.

În urma intervenţiei, acesta a şi ajuns la UPU, unde a primit îngrijiri medicale, iar potrivit certificatului medico-legal a suferit leziuni serioase, care necesită cel puţin 7 zile de îngrijiri medicale.

"În data de 10 martie, procurorul de caz a dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a inculpatului, iar în aceeași dată l-a prezentat pe acesta judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, propunerea fiind admisă", se precizează în informarea trimisă la solicitarea BIHOREANULUI, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Verdictul judecătorului a rămas definitiv, și asta deoarece bărbatul nu l-a mai atacat.

Tânărul este în prezent anchetat pentru ultraj în formă continuată, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi distrugere. 

Mai multe articole despre:
politisti politisti loviti pervers autograra oradea