MENIU

Poliţia, sesizată în cazul alegerilor organizate vineri în Radioul Public

Poliţia, sesizată în cazul alegerilor organizate vineri în Radioul Public

Un echipaj de poliţie s-a deplasat vineri seară la sediul Radioului Public, ca urmare a primirii unei sesizări privind organizarea alegerilor desfăşurate în instituţie, conform căreia pe spatele buletinelor de vot erau trecute numere, poliţiştii spunând că această problema nu este de competenţa lor.

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a organizat, vineri, alegeri pentru desemnarea, prin vot secret, a celor doi reprezentanţi ai salariaţilor în Consiliul de Administraţie (CA) al instituţiei.

Adrian Moise, actual membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune din partea salariaţilor şi preşedinte al Sindicatului Unit al Salariaţilor - Radio România (SUS-Radio România), a declarat vineri seară, pentru agenţia MEDIAFAX, că un angajat al SRR a constatat că buletinul său de vot era numerotat.

"Buletinul lui de vot avea numărul 789. Şi-a anulat votul. Ştiam că, conform articolului 19, litera d din Legea 41/ 1994 (privind organizarea şi funcţionarea SRR, n.r.), votul este secret. Dacă buletinul de vot este numerotat, cum mai este votul secret? Am chemat poliţia, am sunat la 112", a spus Adrian Moise.

El a precizat că poliţiştii veniţi vineri seară la sediul Radioului Public din Bucureşti nu au vrut iniţial să intre în clădire, spunând că nu au competenţă în acest caz. "Nu au vrut să intre în radio, au spus că nu au competenţă. Le-am zis că este vorba despre o infracţiune, abuz în serviciu, pentru că votul este secret. Au intrat până la urmă", a spus Adrian Moise, precizând că poliţiştii nu au vrut să vorbească cu el la ieşirea din sediul SRR. "Au spus să mă duc la secţia de Poliţie să fac plângere. Acum mă duc la avocat, ca să facem şi plângere", a afirmat Moise.

Acesta a mai spus că a primit semnale şi de la studiourile teritoriale ale SRR, potrivit cărora şi acolo buletinele de vot ar fi fost înseriate.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au precizat că au primit o sesizare privind organizarea alegerilor de la SRR, conform căreia pe spatele buletinelor de vot erau trecute numere.

Un echipaj de poliţie s-a deplasat la sediul SRR, poliţiştii explicându-le reclamanţilor că această problemă nu este de competenţa lor şi că trebuie să se adreseze Comisiei Tehnice Interne.

Radioul Public a organizat, vineri, între orele 05.30 şi 22.30, alegeri pentru desemnarea, prin vot secret, a celor doi reprezentanţi ai salariaţilor în Consiliul de Administraţie, la care au putut candida doar angajaţii, spre deosebire de precedentele alegeri de acest tip, la care au putut candida şi persoane din afara instituţiei.

Mai multe articole despre:
alegeri poliţie radio radio public