MENIU

Poliția britanică, investigație de amploare: prințul Andrew i-ar fi divulgat lui Epstein informații confidențiale - DOCUMENT

Poliția britanică, investigație de amploare: prințul Andrew i-ar fi divulgat lui Epstein informații confidențiale

Poliția britanică a deschis o anchetă preliminară în urma acuzațiilor potrivit cărora Andrew Mountbatten-Windsor, fostul Duce de York, i-ar fi împărtășit informații confidențiale lui Jeffrey Epstein în timpul mandatului său ca emisar special pentru comerț al Regatului Unit.

Poliția britanică îl investighează pe fostul prinț Andrew, după ce au ieșit la iveală e-mailurile din așa-numitele dosare Epstein.

Andrew i-ar fi trimis lui Epstein detalii despre vizitele sale oficiale în Singapore, Hong Kong și Vietnam, efectuate în octombrie 2010, precum și rapoarte confidențiale ale acestor deplasări, redactate de asistentul său special Amit Patel.

Poliția britanică, investigație privind detaliile transmise lui despre vizitele oficiale și investiții

În calitate de emisar comercial al Marii Britanii, funcție pe care a deținut-o între 2001 și 2011, Andrew era obligat să respecte confidențialitatea informațiilor sensibile cu caracter comercial sau politic, conform Metro.

Totuși, documentele publicate recent sugerează că pe 24 decembrie 2010, la doar câteva săptămâni după ce declarase că întrerupsese orice legătură cu Epstein, fostul Duce i-ar fi trimis acestuia un briefing clasificat privind oportunități de investiții în reconstrucția provinciei Helmand din Afganistan, proiect finanțat de guvernul britanic.

La începutul anului 2011, Andrew i-ar fi sugerat lui Epstein să investească într-un fond de capital privat, menționând în e-mail: „m-am gândit la tine”.

Prințul Andrew, acuzat de abuz în funcție publică și încălcarea secretelor oficiale

CEO-ul organizației anti-monarhiste Republic, Graham Smith, a dezvăluit că a depus o plângere la poliție, acuzându-l pe Andrew de „abuz în funcția publică și încălcarea secretului oficial”.

Un purtător de cuvânt al Thames Valley Police a confirmat primirea sesizării, precizând că informațiile „sunt evaluate conform procedurilor standard”.

Fostul ministru britanic al Economiei, Sir Vince Cable, a declarat pentru BBC că „nu avea cunoștință” despre transmiterea unor astfel de informații confidențiale către Epstein.

Reputația lui Andrew Mountbatten-Windsor s-a deteriorat considerabil în ultimii ani, pe fondul dezvăluirilor legate de prietenia sa cu Jeffrey Epstein. Documentele recent declasificate de Departamentul de Justiție american au alimentat criticile la adresa fostului membru al familiei regale, deja implicat în mai multe scandaluri sexuale.

Andrew a negat constant orice faptă ilegală, însă a ajuns la o înțelegere extrajudiciară în 2021 cu Virginia Giuffre, una dintre victimele lui Epstein, căreia i-a plătit o sumă confidențială. Giuffre a fost găsită decedată în Australia, în aprilie 2025.

Fostul duce s-a mutat recent din reședința sa de la Royal Lodge, Windsor, într-o locuință provizorie din Sandringham, însă investigațiile și acuzațiile îl urmează și acolo.