MENIU

Polițiștii au deschis dosar penal, după ce mai mulți șoferi UBER au bătut un taximetrist

<p>Uber a fost interzis la Cluj</p>

Dosar penal deschis de polițiști, după ce un taximetrist a fost bătut de doi șoferi UBER.

"Cercetările au fost declanşate în urma unei plângeri formulate la data de 19 ianuarie 2018 de un bărbat în vârstă de 46 de ani, de profesie taximetrist. La acest moment se efectuează investigaţii şi cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi pentru tragerea la răspunderea penală a persoanei/persoanelor implicate", transmite Poliţia Capitalei, scrie Mediafax.

Cazul a fost adus în atenţia publică de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.)

"Prima altercaţie între şoferii UBER şi taximetrişti a avut loc aseră, în Bucureşti, ca urmare a vidului legislativ creat de politicienii incompetenţi şi corupţi”, susține COTAR, care acuză că trei șoferi ai firmei UBER au bătut un taximetrist în fața unui club bucureștean.

Totuși, UBER susține că în incident au fost implicați, de fapt, doar doi șoferi UBER.

”Vă informăm că, între timp, autoritățile au venit către Uber cu o solicitare oficială de informații privind trei numere de înmatriculare asociate incidentului, diferite de cele care apar în video. Confirmăm că două dintre cele trei numere din solicitarea poliției se află în baza noastră de date și colaborăm cu autoritățile pentru a ajuta la elucidarea cazului. Până la clarificarea situației, cei doi parteneri au fost dezactivați. Pe de altă parte, avem suficiente motive să credem că a fost vorba despre o provocare.
Uber condamnă ferm orice formă de violență, indiferent împotriva cui este îndreptată”, susțin oficialii companiei de ride-sharing.


Mai multe articole despre:
bătut taximetrişti acuzaţie soferi uber