MENIU

PMP îi cere lui Klaus Iohannis să nu semneze legea care i-ar mări și lui salariul

Președintele Klaus Iohannis

Secretarul general al PMP, Ionuț Simionca, îi solicită președintelui Klaus Iohannis să retrimită spre reexaminare la Parlament proiectul de lege prin care toți demnitarii, de la prefect, până la parlamentari și la șeful statului, ar urma să primească salarii mai mari.

Potrivit proiectului legislativ, sumele cu care cresc veniturile demnitarilor sunt cuprinse între 880 de lei şi 1.410 lei brut lunar.

"Decizia Parlamentului de mărire prin lege a salariilor demnitarilor este cel mai rușinos lucru făcut de politicieni în ultima perioadă, în contextul în care românii sunt tot mai săraci, de la o zi la alta, pe seama creșterii prețurilor la energie și a puseului inflaționist.

Printr-o manevră mișelească, mai precis prin introducerea unei erate la Legea 153 votată în Senat și Camera Deputaților, care prevede majorări de salarii pentru o parte din bugetari, politicienii momentului au inventat o portiță prin care să-și răsplătească clientela ce ocupă funcții de demnitate publică.

În timp ce românii sunt îndemnați să strângă cureaua și să înghită amarul prăbușirii nivelului de trai, politicienii egoiști nu au soluții la problemele țării, dar găsesc resurse să își mărească propriile lefuri.

Pornesc de la premisa că, prin introducerea în lege a prevederii legată de creșterea salariului președintelui României, Parlamentul nu a făcut altceva decât să încerce să vă atragă într-o capcană.

Contez pe buna dumneavoastră credință și am speranța că veți acționa în interesul românilor, în sensul în care veți retrimite spre reexaminare la Parlament proiectul de lege prin care nu se măresc pensii, nici alocații, ci se măresc salariile demnitarilor", a transmis Ionuț Simionca, secretar general al Partidului Mișcarea Populară.