MENIU

Fragment de rachetă descoperit lângă plaja din Corbu. Ce spun autoritățile

Fragment rachetă

Momente de panică! Un obiect care pare a fi o componentă a unei rachete a fost găsit duminică seară în extravilanul localității Corbu, județul Constanța, după ce un bărbat a alertat autoritățile printr-un apel la 112. 

Potrivit IPJ Constanța, apelul la 112 a fost făcut în jurul orei 20:00, semnalând prezența unui obiect suspect în apropierea plajei din Corbu. Un echipaj de poliție s-a deplasat imediat la fața locului și a confirmat existența fragmentului.

Obiectul, parte a unei rachete de testare cu propulsie pe bază de apă

În urma evaluărilor preliminare, polițiștii au stabilit că obiectul nu este recent și nu prezintă niciun risc pentru populație. Conform informațiilor disponibile, acesta s-ar afla în zonă de aproximativ trei ani și ar proveni dintr-un proiect studențesc de cercetare.

Autoritățile au precizat că este vorba despre o componentă a unei rachete de testare cu propulsie pe bază de apă, fără elemente de muniție sau potențial exploziv.

La intervenție au participat și echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, care au evaluat situația la fața locului.

Ancheta continuă pentru a stabili în ce condiții a ajuns obiectul în zonă, însă autoritățile dau asigurări că nu există niciun pericol pentru locuitori sau turiști.

Mai multe articole despre:
rachete plaja corbu constanta