MENIU

Planul roşu: Autorităţile se pregătesc de un cutremur devastator

Planul roşu: Autorităţile se pregătesc de un cutremur devastator

Activitatea seismică din zona Vrancei cu efecte puternice reprezintă o ameninţare continuă, susţin oficialii Ministerului de Interne. Din această cauză, autorităţile din Capitală au pregătit Planul Roşu de Intervenţie în caz de dezastru.

România a fost zguduită, la începutul săptămânii, de cel mai puternic cutremur din acest an, aparatele înregistrând o magnitudine de 4,7 grade pe scara Richter. Pericolul iminent al producerii unui cutremur devastator a determinat autorităţile să emită un Plan Roşu de Intervenţie pentru Bucureşti care prevede modalităţile de evacuare a populaţiei, centrele din Capitală unde pot fi adăpostiţi sinistraţii, precum şi mobilizarea echipelor de salvatori. În cazul unui dezastru provocat de un cutremur catastrofal în Capitală, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a pregătit Detașamentul Special de Salvatori, specializat pentru a interveni în situații de urgență complexe. Detaşamentul are în dotareechipamente pentru identificarea persoanelor din medii ostile vieții, precum camere de termoviziune, aparate de detectare a forței vii, pe baza vibrațiilor produse de victima aflată sub dărâmături, precum şi o autospecială de descarcerare grea, care permite ridicarea unor elemente de construcție de până la 20 de tone. Totodată, acesta dispune de un spital mobil şi autospeciale pentru transport victime multiple.

Citeşte mai mult pe ziarulring.ro
Mai multe articole despre:
cutremur seism