PLAN ROȘU după un atac cu spray lacrimogen într-un supermarket Lidl. Două persoane, transportate la spital -FOTO
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au activat Planul Roșu în urma unui apel în care s-a anunțat folosirea unui spray lacrimogen în incinta unui magazin Lidl din Medgidia.
În jurul orelor 18.05, la Medgidia a fost activat Planul Roșu de intervenție. Potrivit ISU Dobrogea, au fost evacuate 50 persoane de către echipajele de intervenție, potrivit Replicaonline.ro.
Până la acest moment 3 persoane adulte au fost asistate de către ambulantele de la locul solicitării, iar doi bărbați au fost transportați la spital.