MENIU

Plan roșu de intervenție, după ce plafonul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste o piscină. Este posibil ca oameni să fie prinși sub dărâmături – VIDEO

Foto: ISU Siibu

Zeci de echipaje de poliție, pompieri și medici se află marți la un hotel din Sibiu, după ce o porțiune din plafon s-a desprins și a căzut peste piscina interioară. Există posibilitatea ca persoane să fie prinse sub dărâmături. 8 persoane au fost extrase, dar căutările continuă.  

UPDATE 16:04 - ISU Sibiu: Au fost înregistrate 7 victime, 3 adulți și 4 minori

”Au fost înregistrate 7 victime (3 adulți și 4 minori), dintre care 6 persoane (2 adulți și 4 minori) au fost transportate la spital, toate conștiente.
Misiunea este încă în dinamica”, a transmis ISU Sibiu. 

UPDATE 15:40 - Cinci persoane, dintre care o femeie de 45 de ani și patru minori cu vârste între 3 și 7 ani, au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, în special craniene, însă sunt conștiente și cooperante, a informat purtătoarea de cuvânt a ISU Sibiu, într-o intervenție la Realitatea Plus.

VIDEO

VIDEO

SAJ Sibiu a trimis la fața locului 4 echipaje, 3 de tip B și una de tip C cu medic. „Nu se știe exact numărul victimelor”, anunță SAJ Sibiu.

„ISU Sibiu intervine de urgență în incinta unei unități de cazare situată la ieșirea din municipiul Sibiu spre Rășinari pentru degajarea unor elemente de construcție prăbușite la piscina aflată în interior”, informează reprezentanții ISU Sibiu.

Potrivit primelor informații, este vorba despre hotelul Hilton.

La fața locului acționează următoarele forțe:
•⁠ ⁠2 ambulanțe SMURD dintre care una cu medic;
•⁠ ⁠4 ambulanțe SAJ dintre care una cu medic;
•⁠ ⁠o autospecială de transport personal și victime multiple;
•⁠ ⁠o autospecială de descarcerare;
•⁠ ⁠3 autospeciale de stingere
•⁠ ⁠2 autospeciale de primă intervenție și comanda.

Tavanul situat la piscină s-a desprins și a căzut. Nu se cunoaște în acest moment dacă există persoane surprinse sub dărâmături.

Conform primelor informații oferite de ISU Sibiu, 5 persoane au fost afectate de traumatism cranio-cerebral. Acestea au fost transportate la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Panică în București: un incendiu a izbucnit într-un bloc din apropierea celui distrus de explozia din Rahova

Mai multe articole despre: