MENIU

Pieţele financiare, zgâlţâite de atentatul din Nisa

Acţiunile marilor companii europene au început tranzacţiile de vineri în scădere, în urma atacului de la Nisa în care peste 80 de oameni au fost ucişi, transmite Reuters.

Un trăgător aflat la volanul unui camion de mare tonaj a intrat în mulţime la Nisa, joi seara, de Ziua Naţională a Franţei, ucigând cel puţin 84 de oameni şi rănind peste 100, atacul fiind calificat de preşedintele Francois Hollande drept unul terorist.

Indicele pan-european Stoxx 600 este în declin cu 0,3%, iar indicele CAC 40 al bursei din Paris cu 0,5%, informează News.ro.

DAX al bursei din Frankfurt şi indicele londonez FTSE 100 sunt în stagnare, în timp ce FTSE MIB al bursei din Milano creşte cu 0,36% şi IBEX 35 al bursei din Madrid cu 0,23%.

Acţiunile operatorului francez de hoteluri Accor au scăzut cu 4%, iar titlurile unor companii aeriene precum Air France-KLM , easyJet şi International Consolidated Airlines Group, proprietarul British Airways, cu 1,6%-3%.

Titlurile producătorilor elveţieni de produse de lux Swatch şi Richemont au la rândul lor o evoluţie negativă, în urma unui avertisment al Swatch referitor la profitabilitate. Acţiunile Swatch au scăzut cu 12%.

Mai multe articole despre:
null