MENIU

Piaţa bicicletelor, în creştere. Tot mai mulţi români pedalează

Piaţa bicicletelor, în creştere

Tot mai mulţi români au înlocuit maşina cu bicicleta. 21% dintre românii de la oraşe spun că au măcar o bicicletă acasă. La sate procentul este aproape dublu, arată un studiu Gfk. 

În ultimii ani, tot mai mulţi români şi-au cumpărat biciclete, astfel că vânzătorii vehiculelor pe două roţi au, anual, încasări de zeci de milioane de euro. În 2012, de exemplu, vânzările de biciclete s-au ridicat la 380.000 de bucăţi. Asta în timp ce puţin sub 70.000 de automobile noi au fost cumpărate, în aceeaşi perioadă.

"Aşa cum există mulţi împătimiţi ai automobilelor, bicicletele câştigă din ce în ce mai mult teren în rândul celor care vor să ducă un stil de viaţă sănătos sau al celor pasionaţi de sporturi mai mult sau mai puţin extreme", spune Iulia Cornigeanu, senior consultant GfK România.

Datele arată că 21% dintre românii de la oraşe au cel puţin o bicicletă acasă, în timp ce în mediul rural ponderrea este de 35%, scrie Hotnews.  Studiul Gfk mai arată că 43% dintre familiile de la oraşe au automobile, iar la sate ponderea este de doar 32%.

Potrivit studiului, locuitorii regiunilor Banat, Crişana, Maramureş şi Muntenia pedalează cel mai mult, iar la polul opus se numără Bucureştiul şi Dobrogea.

În România, industria de biciclete produce anual venituri de 45 de milioane de euro, de 20 de ori mai puţin decât în Franţa, unde suma ajunge în fiecare an la 850 de milioane. 

Studiul Gfk a fost realizat în luna iunie pe un eşantion de 1.000 de persoane, reprezentativ pentru populaţia cu vârsta de minim 15 ani. Marja de eroare este de 3%.

 

 

Mai multe articole despre:
maşini studiu biciclete