Două persoane, rănite după ce s-au răsturnat cu un ATV în zona staţiunii Arieşeni. Salvamontiștii au intervenit de urgență
Două persoane au fost rănite, miercuri seară, după ce s-au răsturnat cu un ATV în zona montană din judeţul Alba. Victimele au fost preluate de o ambulanţă, după ce au primit primul ajutor din partea salvamontiştilor.
Incidentul s-a petrecut în zona staţiunii Arieşeni din judeţul Alba, în sprijinul celor doi intervenind salvatorii din cadrul serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Alba.
”Echipa de serviciu de la Baza Salvamont Arieşeni-Vârtop a fost solicitată să intervină la un accident de ATV în zona Galbena (Arieşeni), unde în urma răsturnării unui ATV au fost identificate două victime, care după evaluare şi acordare a măsurilor de prim ajutor, au fost predate ambulanţei SMURD trimisă în sprijin”, informează oficialii Salvamont Alba.
Salvamontiştii subliniază că, în condiţiile în care zăpada depusă nu permite practicarea sporturilor de iarnă, unii dintre turiştii aflaţi în zonele montane au adus cu ei ATV-uri sau le închiriază din zonă, fapt care creşte riscul de accidente în zona montană.
”Atragem atenţia turiştilor, pe această cale, că ATV-urile pe roţi, în contextul stratului superficial de zăpadă (sau gheaţă), sunt extrem de instabile şi greu de controlat, fapt care duce la accidente, de multe ori în zone greu accesibile”, transmit salvatorii montani.
Aceştia atrag atenţia că în zona munţilor Şureanu a căzut strat proaspăt de zăpadă, care poate fi instabil în primele zile ale anului nou, iar în acest context turiştii aflaţi în zona montană sunt sfătuiţi să se informeze înainte de a urca pe munte şi să fie echipaţi corespunzător pentru frig accentuat şi viscol la altitudini mari.