Peste 92.700 de români s-au vaccinat împotriva Covid-19. Câte reacții adverse au fost semnalate
16.306 români au primit prima doză de vaccin împotriva Covid-19 în ultimele 24 de ore. Dintre aceștia, 47 au semnalat reacții adverse, care au fost comune și minore. Numărul total al persoanelor imunizate de la debutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie, a ajuns la 92.706 vineri, potrivit datelor Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-Covid (CNCAV).
Comunicatul CNCAV precizează că datele au fost actualizate până la ora 17:00.
Reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare în ultimele 24 de ore - 47, comune și minore, dintre care:
- 10 reacții de tip local;
- 37 de reacții generale.
Reacții adverse înregistrate începând din 27 decembrie 2020 - 314, dintre care:
- 311 reacții comune și minore, dintre care: 129 reacții locale cu durere la locul injectării;
- 182 de reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie);
Alte 3 reacții sunt în curs de investigare, precizează CNCAV.
Centrele de vaccinare sunt deschise până la ora 20:00, astfel că numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17:00 - 20:00 va fi reflectat în raportarea de sâmbătă.