MENIU

Peste 50% din paturile ATI pentru pacienții Covid din țară, OCUPATE. Avertismentul lui Raed Arafat

Situație gravă la ATI. Foto: ProfiMedia

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a avertizat, joi, în privința creșterii numărului cazurilor severe de Covid-19. Potrivit acestuia, 523 din cele 848 de paturi de la ATI disponibile la nivel național sunt deja ocupate. 

Șeful DSU a precizat că autorităţile lucrează la creşterea capacităţii paturilor de ATI, precizând că peste 100 din total sunt în Capitală. 

Arafat a avertizat asupra creșterii cazurilor de infectare, în contextul în care în iulie erau aproximativ 30 pe zi, iar acum, peste 2.200.

”Din 1 iulie când aveam 31 de cazuri, astăzi suntem la 2.226 de cazuri. Creşterea este una importantă şi care a dus la creşterea numărului cazurilor din Terapie intensivă de la 67 pacienţi în ATI la începutul lunii iulie, la 523 de pacienţi în ATI astăzi. În ultimele 24 de ore au intrat în ATI peste 50 de pacienţi. 
Am avut o perioadă în care numărul deceselor era unul mic, chiar şi un deces pe zi am avut şi în ultimele zile am ajuns la 39 de decedaţi astăzi şi am ajuns chiar la 45 de decedaţi acum două zile”, a declarat Arafat. 
Potrivit autorităților, din cele 848 de paturi de Terapie Intensivă pentru pacienții Covid-19, 102 sunt în București.

În perioada următoare vor mai fi operaționalizate paturi în alte spitale din București, precum Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon, Unitatea de Terapie Intensivă mobilă de la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta” și Spitalul militar ”Ana Aslan”.

La nivelul Centrului Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei, în decurs de o săptămână, s-au înregistrat 50 de solicitări de transfer al bolnavilor dintr-o localitate în alta, în mod deosebit pentru terapie intensivă. De asemenea, au fost semnate 106 ordine de detaşare pentru personal medical.

"Ministerul Apărării ne-a confirmat că de mâine Spitalul 'Ana Aslan', ROL 2, cum era cunoscut, va relua activitatea de terapie intensivă şi de mâine după-masă vom avea acces la încă 12 paturi de terapie intensivă, urmând să crească la 23, într-o scurtă perioadă. Şi mai avem mai multe locaţii unde urmează să crească numărul paturilor de terapie intensivă în următoarele zile, prin detaşare de personal sau chiar şi de echipamente medicale şi aici vorbim: Institutul Naţional de Boli Infecţioase 'Matei Balş', Spitalul de Urgenţă 'Sf. Pantelimon', Spitalul Universitar de Urgenţă şi Institutul de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta', unde urmează să fie reinstalată unitatea mobilă de terapie intensivă, care va fi utilizată ca ultim resort", a precizat Arafat.

Șeful DSU a mai anunțat că, în următoarele zece zile, la nivelul Capitalei vor fi asigurate 70 de paturi ATI suplimentare pentru pacienţii COVID, iar la nivel naţional - 80 de paturi.

"Suntem în discuţii, ca să ne asigurăm că spitalele care s-au angajat că fac planuri clare de revenire şi de creştere a capacităţii pentru COVID implementează planurile respective, pentru că, dacă ne aducem aminte foarte bine, când a scăzut numărul paturilor de terapie intensivă, li s-a cerut clar conducerilor spitalelor să facă un plan clar de revenire în timp scurt, dacă începe să crească numărul cazurilor. (...) Adică un spital care are planul şi care când s-a demobilizat ştia că el s-ar putea să se întoarcă, să nu facă revenirea în 10 zile şi să o facă în două, în trei. Problema detaşării personalului e o problemă foarte serioasă, pentru că mulţi au nevoie să redetaşăm personal către ei. Am semnat 106 ordine de detaşare într-o perioadă scurtă", a precizat Arafat.