MENIU

Peste 21.000 de arbori au fost plantați la Poieni-Solca, pe o suprafață forestieră degradată

O primă plantare din cadrul proiectului „Pădurea de Mâine” a acoperit 4,7 ha de teren forestier degradat cu 21.210 de puieți în zona comunei Poieni-Solca din județul Suceava. Au contribuit peste 100 de voluntari de la Colegiul Tehnic Rădăuți, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Ocolul Silvic Solca, comunitatea locală și de la fabricile Holzindustrie Schweighofer din Rădăuți și Siret. Plantația va fi îngrijită timp de 7 ani pentru a asigura dezvoltarea corespunzătoare a pădurii. 

”Proiectul „Pădurea de Mâine” a fost lansat pe 29 septembrie 2017 de Asociația Administratorilor de Păduri (AAP) și de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Holzindustrie Schweighofer, pentru a ajuta proprietarii privați de păduri să regenereze suprafețele forestiere degradate din toată România în următorii 7 ani”, potrivit unui comunicat al coordonatorilor proiectului.

Pe 11 noiembrie 2017 s-a desfășurat prima acțiune de plantare la Poieni-Solca, județul Suceava. Suprafața de 4,7 hectare pe care s-a făcut plantarea este administrată de Ocolul Silvic Solca. Pădurea a fost tăiată în anii `90 și, în urma retrocedărilor, fragmentarea proprietății (numărul ridicat de proprietari din zona afectată) nu a permis gospodărirea corectă a acesteia. Pădurea nu s-a refăcut în mod natural iar proprietarii nu au avut fondurile necesare pentru reîmpădurire.

S-au plantat peste 21.000 de puieți de brad, molid, frasin, paltin și arin, în conformitate cu proiectul de reîmpădurire elaborat de Ocolul Silvic Solca, verificat de specialiști în silvicultură și biodiversitate de la Universitatea din Suceava. Ocolul Silvic Solca va superviza lucrările de completare și întreținere până în anul 2023 pentru a asigura refacerea completă a pădurii replantate.

Proiectul „Pădurea de Mâine” vine astfel în sprijinul micilor proprietari oferind puieți, materiale de plantare, logistică, voluntari și specialiști, acoperind toate costurile aferente. Acțiunea de plantare din cadrul proiectului „Pădurea de Mâine” se desfășoară cu sprijinul companiei Holzindustrie Schweighofer. Compania va investi 1 milion de euro pentru plantarea a 1 milion de puieți pe durata celor 7 ani ai proiectului.

„În cadrul proiectului „Pădurea de Mâine” am primit deja cereri pentru zece suprafețe eligibile. Acestea sunt în curs de analiză și pregătim selecția proiectelor pentru plantarea de primăvară. Mă bucur că am putut demara proiectul pe teren încă din toamna aceasta și că am putut veni în sprijinul proprietarilor terenului forestier degradat de la Poieni-Solca. Pe această suprafață era practic imposibil ca vegetația forestieră să se refacă în mod natural,” a declarat Ionuț Apostol, coordonatorul proiectului „Pădurea de Mâine”.

Ce este Proiectul „Pădurea de mâine”

„Pădurea de mâine" - un proiect multianual elaborat de Asociația Administratorilor de Păduri și de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Holzindustrie Schweighofer. Proiectul răspunde unei nevoi urgente de reîmpădurire a terenurilor private. Terenurile forestiere s-au retrocedat în mai multe etape, iar diferite situații au dus, în unele cazuri, la degradarea pădurilor. Există subvenții pentru împădurire (pădurile plantate pe terenuri non-forestiere), dar nu pentru replantare în aceste zone.

Campania de replantare este deschisă oricărui proprietar privat de pădure și oricărei primării, care pot depune propuneri pe www.padureademaine.ro, o platformă în care potențialii solicitanți și orice parte interesată pot găsi informații detaliate despre proiect, metodologia și progresul acestuia.

În cadrul proiectului „Pădurea de Mâine” vor fi plantați 1 milion de puieți, cu scopul de a:

• sprijini proprietarii de păduri care nu au capacitatea să regenereze pădurile degradate
• crea un puternic impact pozitiv la nivelul comunităților locale, care vor fi implicate activ în proiect
• contribui substanțial la conservarea resurselor forestiere, la prevenirea eroziunii, alunecărilor de teren și inundațiilor din zonele respective

Mai multe articole despre:
Pădurea de mâine