MENIU

Peste 142.000 de copii și adolescenți s-au vaccinat împotriva Covid-19. Câți sunt din categoria 12 - 15 ani

Câți copii și adolescenți s-au vaccinat în România

Medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat, joi, că numărul copiilor și adolescenților din țara noastră care s-au vaccinat împotriva Covid-19 depășește 142.000. Dintre aceștia, 16.139 au între 12 și 15 ani, iar 125.876, între 16 și 19 ani. 

Cei 16.139 de adolescenți care s-au vaccinat reprezintă 1,9% din populația eligibilă din grupa de vârstă 12-15 ani, iar cei 125.876, 15,3% din populația eligibilă din categoria 16-19 ani. 

Vaccinarea copiilor și adolescenților cu vârsta între 12 și 15 ani a început în România pe 2 iunie, după ce Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat serul Pfizer pentru imunizarea acestei categorii de vârstă. Vaccinul se administrează în două doze, la un interval de 21 de zile. 

Copiii și adolescenții pot fi programați pe platforma de vaccinare din contul unui părinte sau a unui tutore legal. 
Aceștia se pot imuniza împotriva Covid-19 în toate centrele existente, în cabinetele de medicină de familie unde este solicitat serul Pfizer și în cadrul evenimentelor precum maratoane de vaccinare sau centre de tip drive-thru.

Citește și: ”Peste 28.700 de români s-au infectat cu Sars-Cov-2 după vaccinare - Cu cât se reduce transmiterea virusului”