MENIU

Persoanele testate pozitiv cu COVID-19, RECOMPENSATE cu 10.000 de yuani, într-un oraș din China. Care este SCOPUL acestei măsuri

Test pozitiv Covid-19

Idee inedită a autorităților locale dintr-un oraș chinezesc. Aceștia vor fi recompensaţi cu 10.000 de yuani (1.569 de dolari, respectiv 1.386 de euro) dacă vor face dovada unui test pozitiv la COVID-19. Recompensa este valabilă pentru locuitorii oraşului chinez Harbin.

Potrivit datelor autorităţilor sanitare din Harbin, în ultimele 24 de ore au fost detectate 3 cazuri noi de COVID-19 corelate cu noul focar izbucnit în oraşul Manzhouli, din provincia vecină chineză Mongolia Interioară, unde s-au înregistrat deja 185 de cazuri active, relatează Agerpres.

Decizia autorităţilor, care încearcă să "blocheze canalele de transmitere a virusului", a atras atenţia internauţilor chinezi iar haştagul "Harbin va recompensa cu 10.000 de yuani persoanele care efectuează un test cu rezultat pozitiv" a strâns deja peste 100 de milioane de vizualizări pe reţeaua Weibo, similară Twitter.

Măsura a fost întâmpinată cu comentarii pozitive, pe de o parte, dar și criticată, pe de altă parte. 

"Care este problema? Sunt îndemnaţi cetăţenii să-şi facă un test pentru a frâna răspândirea virusului în cazul în care rezultatul este pozitiv şi se economisesc astfel milioane de yuani", a scris un utilizator pe Weibo.

"Realizarea unui test intră în responsabilitatea tuturor. De ce ar trebui să existe o recompensă?", notează un alt comentator, în timp ce altul a cerut ca banii să fie destinaţi "lucrătorilor sanitari care se ocupă de analizarea acestor teste la temperaturi scăzute".

Aceasta nu este, însă, singura măsură luată în încercarea de a preveni răspândirea COVID-19. Din contră, autorităţile au cerut oamenilor să evite deplasările şi au ordonat închiderea temporară a stabilimentelor cu afluenţă mare de public, precum băile publice, discotecile, teatrele sau cinematografele.

De asemenea, le  va fi interzis farmaciilor să vândă medicamente împotriva răcelii sau antibiotice, iar cumpărătorii care prezintă "simptome suspecte" ca febră sau tuse, trebuie raportaţi imediat autorităţilor, în caz contrar vor suporta eventuale represalii legate de răspândirea COVID-19.