Pericol de otrăvire în Ciulnița din cauza unei fabrici de deșeuri animale. Compania a dat în judecată oamenii care se luptă pentru sănătatea lor
Scandal uriaș în comuna Ciulnița din Ialomița! Mai mulți localnici acuză că sunt expuși unui risc uriaș din cauza unei companii de deșeuri de animale aflată în apropierea locuințelor. Oamenii susțin că mirosul este insuportabil, iar lupta lor cu firma respectivă a ajuns în instanță. Realitatea Plus a cerut un punct de vedere de la reprezentanții companiei, însă până acum aceștia nu au oferit niciun răspuns.
Mai mulți locuitori din comuna Ciunlița, județul Ialomița, acuză că sunt expuși unui pericol real din cauza unei fabrici de prelucrare a deșeurilor animale amplasată la aproximativ 700 de metri de casele lor.
Oamenii susțin că, de ani buni, sunt nevoiți să suporte un miros insuportabil care pătrunde în locuințe și se tem că acesta le-ar putea afecta sănătatea.
Localnicii afirmă că au formulat în repetate rânduri sesizări către autorități, inclusiv către Direcția de Sănătate Publică Ialomița și Garda de Mediu, cerând investigarea situației și luarea unor măsuri concrete. În același timp, aceștia au solicitat explicații și conducerii companiei, despre care spun că este deținută de un grup cu capital german.
Potrivit oamenilor, în loc să primească un răspuns clar sau soluții, s-au trezit implicați într-un proces, fabrica cerându-le despăgubiri de aproximativ 20 de milioane de euro pentru prejudicii de imagine.
Situația rămâne tensionată, iar oamenii din Ciunlița cer intervenția fermă a autorităților pentru a verifica activitățile desfășurate în zona respectivă.