MENIU

Percheziții de amploare în 9 județe. Mărfuri cumpărate de firme fantomă, vândute la jumătate de preț

Sursa foto: Poliția Română

Polițiștii din Bacău au efectuat 30 de percheziții în 9 județe și în municipiul București, la domiciliile unor persoane bănuite de fapte de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, precum și la sediile sau punctele de lucru aparținând unor persoane juridice, informează realitateadegiurgiu.net.

Activitățile s-au desfășurat în București și județele Ilfov, Prahova, Galați, Călărași, Teleorman, Ialomița, Neamț, Giurgiu și Bistrița-Năsăud, pentru destructurarea a trei grupări infracționale interconectate, specializate în comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în dauna a 24 de persoane juridice de pe întreg teritoriul țării.

Din cercetări a reieșit că, începând cu perioada 2019 și până în prezent, membrii celor trei grupări ar fi acționat, coordonat pe diferite paliere infracționale, punând în practică o activitate continuă de preluare a unor societăți comerciale cu bonitate fiscală și bancară. Acestea ar fi fost, ulterior, utilizate la inducerea în eroare a furnizorilor comerciali prin achiziția de mărfuri de la aceștia, pentru care au fost emise file de CEC sau bilete la ordin, fără disponibil în conturile bancare utilizate.

În derularea relațiilor comerciale cu persoanele juridice, membrii grupării și-ar fi declinat identități și calități nereale, ar fi folosit persoane interpuse pentru preluarea mărfurilor și/sau înmânarea instrumentelor de plată și ar fi declarat adrese fictive ca puncte de lucru și sedii sociale pentru societățile comerciale folosite în activitatea infracțională.

După preluarea efectivă a mărfurilor, acestea ar fi fost vândute către diverși beneficiari (persoane fizice sau juridice), cu prețuri cuprinse între 30 și 50% din valoarea lor.

În cadrul acțiunii, în județul Giurgiu, a fost realizată o activitate de prindere în flagrant delict, respectiv surprinderea unor bănuiți după momentul preluării unei cantități de 24 de tone de sămânță de grâu, achiziționată prin folosirea unor mijloace frauduloase (nume și calități mincinoase) de la o persoană juridică.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și lăsate în custodie unor persoane fizice și juridice 24 de tone de sămânță de grâu și 6 tone de diferite tipuri de îngrășământ pentru agricultură.

De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 26 de telefoane mobile, 29 de cartele telefonice, 3 laptopuri, 1 tabletă, 4 stickuri de memorie, 2 DVD-uri, carduri bancare, ștampile, documente financiar contabile precum și 3.700 de euro și 19.000 de lei.

13 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, iar față de alte 4, a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Mai multe articole despre:
perchezitii firme fantoma marfuri politie