MENIU

Pedeapsa primită de o educatoare care a strâns de gât o fetiță de 3 ani la creșă

O educatoare din Argeș a fost condamnată pentru purtare abuzivă. Trei copii, în vârstă de 3 ani, au fost agresați la creșă de cea care trebuia să îi îngrijească. Totul a ieşit la iveală după ce un părinte a observat răni pe corpul copilului. 

Pe 14 iulie 2023, Judecătoria Pitești a condamnat un educator-puericultor la pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare. I s-a interzis și dreptul de a exercita profesia de educator. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel.

O educatoare de la Creșa nr. 6 Trivale, din municipiul Pitești, este acuzată că, între aprilie - mai 2022, a strâns de gât o fetiță pe care a trântit-o și cu fundul de oliță, pe un băiețel l-a lovit cu palma în zona feței, iar pe alt băiat l-a făcut "nesimțit". Este vorba de trei copilași care nu împliniseră în momentul producerii evenimentului vârsta de 4 ani. 

A trântit o fetiță cu fundul de oliță atât de tare, încât a spart vasul

Agresivitatea de care a dat dovadă educatoarea a fost descrisă în rechizitoriul procurorilor. Atenție, detaliile sunt șocante și vă pot afecta emoțional!

Conform acestora, la data de 11 aprilie 2022, „inculpata în calitate de educator puericultor în cadrul Creşei nr. 6 Trivale, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, (...) a lovit cu palma în zona feţei pe persoana vătămată ... în vârstă de 3 ani şi 3 luni, aceasta căzând cu faţa la nivelul solului, fiindu-i provocate leziuni traumatice ce au produs o sângerare la nivelul nasului”.

În urma impactului, copilașului a început să îi curgă sânge din nas, pătând și bluza cu care era îmbrăcat. Inculpata a susținut în fața celorlalte educatoare că micuțul s-a lovit cu un alt copil.

În data de 19 aprilie 2022, aceeași educatoare „a întrebuinţat expresii jignitoare, spunându-i nesimţit minorului ..., în vârstă de 3 ani şi 6 luni”, se mai arată în rechizitoriu.

De asemenea, inculpata a agresat și o fetiță. „În ziua de 20.04.2022, a trântit-o cu fundul de o oliţă din plastic, de aşa natură încât a fost spartă oliţa din plastic, pe persoana vătămată ..., în vârstă de 3 ani şi 4 luni, provocându-i acesteia o vânătaie în proximitatea zonei intime, iar la data de 04.05.2022 a strâns-o cu mâna de zona gâtului, provocându-i suferinţe fizice”, mai arată procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

Din cele declarate de martori anchetatorilor reiese că fetița a fost strânsă de gât de educatoare, în prezența celorlalți copii din grupă. Micuții, chiar și cei care nu pot vorbi încă, i-au arătat personalului de la creșă cum inculpata a strâns-o pe fetiță de gât, fiind puternic afectați de gestul de agresiune.

„Toţi copiii i-au spus că I. Petruța a strâns-o pe fetiţă de gât, arătându-i cum a făcut, respectiv cu o singură mână”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Femeia a fost condamnată la 3 ani închisoare cu suspendare. Dacă hotărârea instanței rămâne definitivă, inculpata nu mai are voie să profeseze ca educator.

„Aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) b) și g) C.pen., şi anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat precum și dreptul de a exercita profesia de educator puericultor și de a desfășura vreo activitate care implică contactul direct și sistematic cu persoane minore cu vârste mai fragede de 15 ani pe o perioadă de 4 ani, care se va executa, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri”, se precizează în sentința Judecătoriei Pitești. 

În plus, este obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Pitești sau Agenției Pentru Protecția Mediului Argeș, pe o perioadă de 100 de zile.

De asemenea, nu are voie să ia legătura cu părinții minorilor agresați nici cu martorii din dosar. 

Instanța a obligat-o să achite și daune morale în valoare de 5.000 de lei părinților fetiței care a fost agresată.