MENIU

Pe 20 mai, statul dă bani pentru mai mulți români. Cine cei care se vor bucura de ajutoare

Pe 20 mai, statul dă bani pentru mai mulți români

Pe data de 20 mai 2025, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va vira în conturile beneficiarilor mai multe tipuri de prestații sociale și ajutoare financiare. Banii vor ajunge direct pe cardurile celor care au optat pentru această metodă, iar pentru cei care au ales plata prin mandat poștal, distribuirea va începe tot din această zi.

Potrivit ANPIS, patru mari categorii de români vor primi sume importante în această tranșă de plată:

1. Familiile vulnerabile și beneficiarii ajutorului pentru incluziune socială

Familiile cu venituri mici vor primi ajutorul pentru susținerea familiei, cunoscut și sub denumirea de Venit Minim de Incluziune (VMI). De asemenea, se virează și ajutorul de incluziune, care are ca scop reducerea riscului de excluziune socială. Plata acestor beneficii va avea loc pe 20 mai, direct pe card sau prin mandat poștal, în funcție de opțiunea beneficiarilor.

1. Pacienții cu HIV/SIDA

Acești beneficiari primesc o alocație lunară de hrană, un sprijin financiar esențial pentru asigurarea unui regim alimentar adecvat stării lor de sănătate. Sumele vor fi transferate automat în conturile bancare pe 20 mai. Pentru cei care au optat pentru mandat poștal, distribuirea banilor începe tot în această dată.

Bonus de 37.000 lei pe lângă pensia de urmaș. Casa de Pensii explică care sunt pașii pentru a intra în posesia banilor

2. Bolnavii de tuberculoză (TBC)

Persoanele afectate de TBC beneficiază de o indemnizație lunară menită să acopere o parte din costurile tratamentului și ale îngrijirii zilnice. Plata se face similar cu cea a pacienților HIV/SIDA, prin transfer bancar sau mandat poștal începând cu 20 mai.

3. Pensionarii români din străinătate

Pensionarii care trăiesc în afara țării vor primi sumele aferente tot pe 20 mai, prin intermediul Citi Bank, banca desemnată pentru plățile internaționale către această categorie.

Alte măsuri de sprijin

În paralel cu aceste plăți sociale, Guvernul continuă programul voucherelor de vacanță pentru salariații din sistemul public. În 2025, fiecare beneficiar va primi suma de 800 de lei, bani virați pe cardurile speciale de vacanță. Aceste vouchere pot fi utilizate pentru achitarea serviciilor turistice în România, oferind astfel angajaților din sectorul public posibilitatea de a sprijini turismul intern și de a se bucura de un concediu binemeritat.

Noi reguli pentru pensionari. În ce situații sunt obligați să restituie parțial sau integral sumele primite

Mai multe articole despre: