Patru bărbați reținuți după bătaia din Adjud la care au participat nouă persoane
Patru bărbați din comuna Ploscuțeni au fost reținuți pentru 24 de ore, după bătaia care a avut loc duminică pe o stradă din Adjud, unde nouă persoane s‑au agresat reciproc, iar cinci au ajuns la spital.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea a anunțat că, în urma cercetărilor, patru bărbați cu vârste între 20 și 35 de ani au fost reținuți pentru lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Toți sunt din comuna Ploscuțeni și au fost duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Incidentul a avut loc duminică, în zona unei societăți comerciale din municipiul Adjud. Polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112.
„La data de 29 martie 2026, la ora 13:16, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Adjud au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui conflict spontan între mai multe persoane, în zona unei societăţi comerciale din municipiul Adjud. La faţa locului, poliţiştii au stabilit faptul că în eveniment au fost implicate 9 persoane, care s-ar fi agresat fizic reciproc”, a transmis IPJ Vrancea.
Cinci persoane au ajuns la spital, un autovehicul a fost avariat
În urma altercației, cinci persoane au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, iar alte patru au fost conduse la sediul Poliției pentru audieri. De asemenea, un autovehicul a fost avariat în timpul conflictului.