MENIU

PASTILA PENTRU SUFLET 17 decembrie - Cu credință facem lucruri minunate pentru noi și cei din jurul nostru

PASTILA PENTRU SUFLET 17 decembrie - Cu credință facem lucruri minunate pentru noi și cei din jurul nostru

PASTILA PENTRU SUFLET 17 decembrie.

Gândul zilei

„Să nu ne întrebăm prin post ce vom mânca mâine, ci ceea ce vom deveni mâine” – Preot Profesor Stelian Tofană

Știai că?

Metania este un gest ritual care însoţeşte rugăciunea, este o îngenunchere şi o ridicare alternate, însoţite de semnul crucii, închinare şi de adâncă plecăciune până la pământ. Simbolic, mătania, ca şi simpla îngenunchere la rugăciune, este o mărturisire a căderii omului în păcat şi ridicarea lui prin Iisus Hristos. Mătănii se numesc şi şiruri de mărgele pe care le ţin pe încheietura mâinii călugării creştini şi pe care, rotindu-le cu degetele îşi numără şi-şi rostesc  rugăciuni.

Pilda zilei

Mare este Dumnezeu

Era un împărat tare mândru, care nu-l cinstea pe Dumnezeu. Printre supușii săi se afla un om credincios ce avea meseria de bijutier. El avea mereu o vorbă: ”Mare este Dumnezeu!”
Împăratului nu-i plăcea acest cuvânt, ci ar fi dorit să audă: ”Marea este împăratul!” De aceea îi căuta pricină să îl bage la închisoare, așa că l-a chemat pe bijutier și i-a spus:
– Îți dau acest inel cu sigiliul meu să-l cureți și peste trei zile mi-l aduci.
– Da, împărate, că mare este Dumnezeu! A răspuns bijutierul.
Împăratul s-a dus să împacheteze inelul, dar i-a scos piatra prețioasă și a aruncat-o în mare. Apoi, i-a dat bijutierului inelul fără piatră.
A doua zi, când bijutierul a desfăcut pachetul și a văzut inelul lipsit de piatră a început a plânge, știind că îl așteaptă mânia împăratului. I-a spus și soției sale necazul ce-i așteaptă și a plâns și ea. S-au rugat apoi la Dumnezeu să-i scape de acest necaz, apoi soția s-a dus să cumpere pește. Acasă, când l-a pregătit, mare i-a fost mirarea când a găsit în măruntaiele peștelui o piatră prețioasă. Femeia s-a dus cu ea la soțul ei, iar acesta a recunoscut piatra de la inelul împăratului. Bucuros bijutierul a pus piatra la inel și a exclamat: ”Mare este Dumnezeu!”, apoi s-a dus cu inelul la împărat.
– Gata inelul? A întrebat împăratul.
– Gata, căci ”Mare este Dumnezeu”.
Împăratul a luat inelul și când a văzut piatra la locul ei, a rămas mut de uimire. Bijutierul i-a spus unde a găsit piatra, iar împăratul a exclamat.
– Într-adevăr, Mare este Dumnezeu.

Dacă am avea puțin din credința acestui om, am face lucruri minunate, cu noi înșine, în primul rând, și pentru cei din jurul nostru, în al doilea rând!

Citește mai multe detalii pe realitateaspirituala.net