MENIU

Parcagii de ocazie din București, amendați cu sute de mii de lei

Primăria Capitalei a dat amenzi de aproximativ 365.000 lei așa-numiților parcagi care cer ilegal bani șoferilor bucureșteni, sub pretextul asigurării unui loc de parcare. De la începutul anului Poliția locală a dat peste 1.400 de astfel de amenzi contravenționale.

Polițiștii au vizat, cu predilecție, zonele aglomerate în care această activitate are cea mai mare amploare: Centrul Istoric al Capitalei, b-dul Decebal, Piața Unirii, Splaiul Independenței, Spitalele Polizu, Municipal și Floreasca.
 
În aceste zone diverse persoane, apte de muncă, și-au făcut un obicei din a pretinde bani de la conducătorii auto, cărora le oferă, în schimb, ilegal, locuri de parcare pe domeniul public, a transmis PMB.
 
Sancţiunile au vizat încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice şi a H.C.G.M.B. 124/2008, valoarea totală a amenzilor fiind de 360.600 de lei.
 
Astfel de acțiuni au un caracter permanent și au ca scop descurajarea şi combaterea fenomenului falşilor parcagii. Prezenţa acestora poate fi semnalată la numărul de telefon 021.9752.