MENIU

Pachetul de măsuri sociale al PSD, prezentat la malul mării. Firea: Oamenii au nevoie de ajutor din partea statului, mai ales în momentele grele

Gabriela Firea / Foto: Facebook

Noul pachet de măsuri sociale al PSD a fost prezentat, miercuri, la malul mării, de reprezentanții din conducerea partidului și cea a grupurilor parlamentare de la Neptun-Olimp. "Oamenii au nevoie de ajutor din partea statului, mai ales în aceste momente grele", când țara se confruntă cu tot mai multe crize, pe fondul războiului de la graniță și exploziei prețurilor la energie, gaze și alimente susține ministrul Familiei, Gabriela Firea. În opinia sa, peste această perioadă extrem de delicată se poate trece cu ajutorul pachetului de măsuri sociale pregătit de social-democrați. 

"Oamenii sunt pe primul loc! Este angajamentul ferm pe care eu mi l-am luat când am intrat în politică, în administrație, la guvernare. La fel gândesc toți colegii mei social-democrați: oamenii au nevoie de ajutor din partea statului, mai ales în momentele grele. Am reiterat acest angajament la reuniunea conducerii social-democrate și cea a grupurilor parlamentare de la Neptun-Olimp. Putem trece această criză doar împreună, iar Partidul Social Democrat (PSD) a pregătit un nou pachet de măsuri sociale.
 
Prețurile au explodat, alimentele comune au devenit pentru unii români chiar un lux. Oamenii activi își drămuiesc drastic salariul, în timp ce uită de mici plăceri, iar seniorii își numără și ultimii 10 bani la cumpărături. Cei care au rate sunt din ce în ce mai îngroziți de viitor, pentru că se anunță vești sumbre.
 
PSD nu va lăsa pe nimeni în urmă și vine cu un pachet de măsuri sociale pentru a face mai ușoară toamna și iarna care urmează. Suntem alături de oamenii care muncesc, de pensionarii care au lucrat o viață și de familiile care se străduiesc zilnic să-și plătească facturile. În același timp, sprijinim companiile românești.
 
În primul rând, trebuie să crească veniturile românilor. De la 1 ianuarie, propunem creșterea pensiilor cu minimum 10%, adică punctul de pensie să crească cu aproape 160 de lei. Tot de la 1 ianuarie, salariul minim brut să fie 3.000 de lei, adică românii să primească, în mână, cu 343 de lei în plus. Există bani pentru aceste majorări!
 
PSD insistă pentru reglementarea prețurilor la energie pentru a rezolva această criză care amenință să îngenuncheze românii. Prețurile la energie electrică și gaze naturale nu trebuie să se măresc în această iarnă sau în următoarea! E nevoie de o plafonare a prețurilor pentru energia electrică pe care o consumă școlile, spitalele sau grădinițele. Deja aceste cheltuieli sunt greu de suportat de autoritățile locale. Companiile din domeniu trebuie să renunțe la a mai face profituri colosale pe spatele românilor.
 
La început de an școlar, ne gândim și la o mai bună recompensare a performanțelor deosebite pe care elevii și profesorii le au. Avem cadre didactice și tineri care ne fac cinste în toată lumea. Astfel, propunem premii de 5.000, 8.000 și 10.000 de euro pentru elevii care obțin medalii de bronz, argint și aur la olimpiadele internaționale. Pentru profesori, premiile propuse sunt de 2.500, 4.000 și 5.000 de euro în funcție de medalia obținută de elev.
 
Avem în plan proiecte rutiere și feroviare strategice. Toate loturile autostrăzii A7 vor fi în construcție de anul viitor și vor fi semnate secțiuni din A8, finanțate prin PNRR. Modernizăm principalele coridoare feroviare din Vest: Tronsoanele Caransebeș-Timișoara-Arad și Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor-frontiera ungară. De asemenea, e foarte importantă operaționalizarea completă a infrastructurii feroviare din Portul Constanța", a anunțat Firea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
 
Poatrivit Gabrielei Firea, toate aceste măsuri au fost prezentate de reprezentanți din conducerea PSD – Paul Stănescu, secretar general, Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte, Mihai Tudose, vicepreședinte, Marian Neacșu, secretar general al Guvernului, Alfred Simonis, liderul grupului deputaților PSD, Stefan Radu Oprea, senator și purtătorul de cuvânt al PSD - în ședința Consiliul Politic Național și în cea a grupurilor parlamentarilor social-democrate care a avut loc în ultimele două zile la Neptun-Olimp.
Mai multe articole despre:
firea psd pachet social masuri sociale