MENIU

Otrava dulce. Iată ce afecţiuni favorizează consumul de zahăr. Este cumplit!

<p>Otrava dulce. Iată ce afecţiuni favorizează consumul de zahăr. Este cumplit!</p>

Consumul excesiv de zahăr favorizează dezvoltarea cancerului de sân sau de plămân, potrivit celui mai recent studiu privind efectele acestui aliment supranumit „otrava dulce“.

O echipă de cercetători de la MD Anderson Cancer Center, institutul de cercetări în oncologie al Universităţii Texas, a arătat că fructoza din zahăr contribuie la apariţia cancerului mamar şi la evoluţia sa sub forma metastazelor pulmonare, informează topsante.com.

Deocamdată, rezultatele provin de la cercetări pe animale de laborator, însă autorii lor susţin că sunt de-a dreptul îngrijorătoare.

Cercetătorii au făcut mai multe teste pe şoareci, pe care i-au supus unor regimuri bogate în zahăr: unii dintre ai au fost hrăniţi cu amidon, alţii cu zaharoză şi ultimii cu fructoză. După şase luni, jumătate din şoarecii hrăniţi cu fructoză şi zaharoză prezentau tumori mamare şi metastaze pulmonare. Iar în rândul celor care au consumat amidon, un sfert aveau tumori.

„În mod special fructoza, aflată în compoziţia zahărului alb şi siropului de porumb, este cea care favorizează apariţia metastazelor şi a unui compus numit 12 HETE, provenit din metabolizarea fructozei, la nivelul tumorilor mamare“, a explicat dr. Lorenzo Cohen, unul dintre autorii studiului. 12-HETE este un produs degradat al fructozei, despre care se crede că este implicat în dezvoltarea cancerului la sân şi a multor altor tipuri de cancer. Pe cale biologică (numită 12-LOX), 12-HETE ar favoriza inflamarea tumorii şi, în cele din urmă, dezvoltarea ei.
Totuşi, precizează topsante.com, studiul se limitează doar la stabilirea unui raport statistic, fără a explica mecanismele aflate în joc. Dar aceste rezultate se adaugă altor dovezi numeroase, care semnalează faptul că un regim alimentar bogat în zahăr este un factor de risc pentru numeroase tipuri de cancer.

Sursa: Adevărul

Mai multe articole despre:
null