MENIU

Ordonanța care taie veniturile bugetarilor, publicată în Monitorul Oficial. Austeritatea începe de marți - DOCUMENT

Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență prin care se plafonează la 300 de lei/brut sporurile din sectorul bugetar și se acordă, în schimb, câteva zile libere, a fost publicată în Monitorul Oficial. Ordonanța intră în vigoare chiar de marți, 1 iulie, și este valabilă până la data de 31 decembrie 2026, când ar urma să fie adoptată noua lege a salarizării.

Potrivit ordonanței, sporurile pentru condiții grele, periculoase sau vătămătoare vor fi plafonate la un cuantum maxim de 300 de lei brut lunar, calculat proporțional cu timpul efectiv lucrat în condițiile respective. Măsura vizează toate categoriile de personal bugetar și se aplică unitar în toate anexele Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu funcționarii publici și până la angajații Consiliului Concurenței sau ai Curții de Conturi.

Salariații expuși la condiții de muncă periculoase sau vătămătoare vor beneficia, anual, de 3 până la 5 zile lucrătoare de concediu de odihnă suplimentar, în funcție de gradul de risc al locului de muncă. În prezent, facilitatea este de până la 10 zile libere pe an, așadar, și în acest domeniu este vorba despre o „tăiere”.

 
 

Mai multe articole despre:
OUG sporuri bugetari monitorul oficial