MENIU

Orașul în care a fost primar Iohannis raționalizează consumul de apă

Apa potabilă va fi raţionalizată, începând de joi, în localităţile Sibiel, Fântânele şi Săcel, unde robinetele vor mai curge doar şase ore pe zi, ca urmare a creşterii prea mari a consumului, a anunţat furnizorul SC "Apă Canal" SA Sibiu, printr-un comunicat de presă. 


"SC 'Apă Canal' SA Sibiu anunţă că, începând de joi, 3 august a.c., furnizarea apei potabile în localităţile Sibiel, Fântânele şi Săcel va fi făcută, zilnic, după următorul program: 07,00 - 10,00 şi 19,00 - 22,00. Măsura este urmare a creşterii consumului de apă din reţeaua publică peste capacitatea proiectată, astfel încât se impune adoptarea unui program de furnizare pentru a permite reumplerea capacităţii de stocare.

,,Apă Canal'' derulează în prezent o lucrare de investiţie ce va suplimenta aportul de apă în reţea prin punerea în funcţiune a unui nou puţ forat la Uzina de apă Săcel, obiectiv ce va fi realizat în perioada imediată", se arată în comunicat. 

Reprezentanţii societăţii le recomandă cetăţenilor din Sibiel, Fântânele şi Săcel să nu folosească apa potabilă pentru "udatul grădinilor sau gazonului, spălatul curţilor, trotuarelor, străzii sau umplerea piscinelor.

Mai multe articole despre:
null