MENIU

Operațiune de amploare în Mehedinți: doi frați, reținuți pentru trafic de droguri. Unul dintre ei a fost prins în cimitir

Doi frați din Breznița Ocol, Mehedinți, au fost ridicați de anchetatori într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, după ce ar fi fost surprinși în flagrant în timp ce încercau să comercializeze aproximativ un kilogram de substanțe interzise, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Unul dintre suspecți a fugit pe câmp

În momentul intervenției, unul dintre bărbați a fost imobilizat și condus la audieri, în timp ce fratele său a reușit să scape și a fugit pe un câmp din apropierea localității Magheru.

Imediat, forțele de ordine au declanșat o amplă operațiune de căutare care a durat aproximativ patru ore. Zona a fost împânzită de echipaje de poliție, inclusiv rutieră, iar la intrările și ieșirile din localitate au fost instituite filtre pentru a preveni părăsirea perimetrului de către fugar.

Căutări cu drone și grenade cu gaze

Pentru depistarea suspectului, oamenii legii au folosit inclusiv o dronă de supraveghere, iar în timpul intervenției au fost utilizate două grenade cu gaze lacrimogene, în încercarea de a-l determina să iasă din ascunzătoare.

În cele din urmă, bărbatul a fost localizat într-un cimitir din comuna Breznița Ocol, unde se ascunsese pentru a evita capturarea. Acesta a fost imobilizat și dus la audieri.

Cei doi frați sunt cercetați pentru trafic de droguri de mare risc, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească dacă acționau pe cont propriu sau făceau parte dintr-o rețea mai amplă de distribuție.

Investigațiile sunt în desfășurare, urmând ca procurorii să decidă măsurile legale care se impun în acest caz.

Mai multe articole despre:
droguri mehedinti trafic de droguri frati prinsi