MENIU

OMV Petrom, găsită vinovată într-un dosar legat de moartea unui copil

Compania austriacă OMV a fost găsită vinovată de moartea unui copil. Judecătoria Găești a condamnat compania după ce minorul a căzut în puțulunei sonde nesecurizate din judeţul Dâmboviţa. Nu este primul deces care survine în acest mod și firma este găsită vinovată. 

Judecătoria Găieşti a pronunţat sentinţa în dosarul în care OMV Petrom a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă pentru un accident din 27 aprilie 2016 care a dus la decesul unui copil, a anunţat compania petrolieră la Bursa de Valori București.

 

Incidentul a avut loc în comuna Cobia; un copil în vârstă de aproape 9 ani a fost găsit mort după ce a căzut în beciul sondei nr. 2971.

 

OMV Petrom a fost găsită vinovată şi condamnată la plata unei amenzi penale de 28.000 lei

 

Cazul din aprilie 2016 a fost al doilea incident de acest fel de la OMV Petrom, după ce la finele anului 2015 un alt copil, de nouă ani, a decedat lângă una din sondele societăţii, localizată în Ariceştii Rahtivani din judeţul Prahova.

 

În ceea ce privelte latura civilă, instanţa de judecată a apreciat gradul de culpă a OMV Petrom de 50% si a obligat compania să platească daune morale în valoare totală de 135.000 euro către familia victimei si daune materiale şi alte cheltuieli în valoare totală de 22.000 lei.

 

Compania a precizat în comunicat că în prezent nu există sonde de exploatare apartinând OMV Petrom care să nu fie ingrădite sau cărora să le lipsească grătarul beciului sondei.

 

Hotărârea instanţei nu este definitivă.

 

OMV Petrom a anunţat că va face apel impotriva hotararii.

 

OMV Petrom are o valoare bursieră de 29 miliarde lei şi este controlată în proporţie de 51% de austriecii de la OMV, în timp ce statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,6% din capitalul social.

Mai multe articole despre:
copil mort petrom gaesti scandal schengen austria