MENIU

Omicron produce cu 70% mai puține cazuri severe de Covid, în comparație cu tulpina Delta - STUDIU

Sursa foto: Pixabay

Autoritățile sanitare din Norvegia au prezentat, miercuri, un studiu conform căruia riscul de spitalizare este cu 69% mai mic în cazul infectării cu tulpina Omicron decât în cazul variantei Delta.

„Analiza preliminară a datelor norvegiene sugerează că riscul de spitalizare cu COVID-19 drept principală cauză este cu 69% mai mic în cazul variantei Omicron în comparaţie cu infecţiile cu varianta Delta”, a precizat Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI) în raportul său săptămânal.

Varianta Omicron a fost depistată la 32% dintre persoanele internate cu COVID-19 în ţara scandinava în prima săptămână a anului 2022 (24 din 74) faţă de o proporţie de 1,7% cu patru săptămâni mai devreme (3 din 175).

Însă, în aceeaşi perioadă, varianta a devenit predominantă, reprezentând în prezent aproximativ 90% din noile infecţii.

„Varianta Omicron prezintă un risc semnificativ mai mic decât varianta Delta de a dezvolta o formă severă a bolii la persoanele infectate, cel puţin dacă sunt vaccinate”, a subliniat FHI într-un alt raport de evaluare a riscurilor.

Cu toate acestea, institutul afirmă că se aşteaptă la un val de infectări în cursul iernii care va pune sub presiune sistemul sanitar: din ianuarie până în martie, ”câteva sute de mii” de persoane ar urma să fie infectate cu coronavirus, conform previziunilor sale, cu vârfuri zilnice de până la 50.000 de cazuri, în ţara nordică cu 5,4 milioane de locuitori.

Mai multe articole despre:
omicron covid pandemie cazuri covid delta