MENIU

Om de afaceri din Sibiu, mort la spital, după ce a fost bătut și jefuit. Criminaliști de la București, trimiși să investigheze agresiunea

Intervenție de ultim moment în cazul omului de afaceri din Sibiu tâlhărit în propria casă. Bărbatul a murit la spital, la câteva zile de la incident. 

O echipă de specialiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R. s-a deplasat în județul Sibiu, pentru a acorda sprijin de specialitate, în cadrul anchetei. Decizia a fost luată de conducerea Ministerului de Interne.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt și aplicării măsurilor legale.

Incidentul a avut loc luni. Atunci, trei indivizi cu cagule au intrat în casa lui Adrian Kreiner. 

Acolo, bărbatul a fost surprins la parterul casei, unde a fost lovit cu violență, dezbrăcat, legat de mâini și de picioare. Indivizii l-au acoperit apoi cu un covor și l-au lăsat într-o baltă de sânge. 

Hoții au furat apoi bunuri de valoare, printre care bijuterii de lux și ceasuri de mii de euro. 

Însă sume importante de bani din seif au rămas neatinse. Anchetatorii nu exclud o posibilă reglare de conturi. 

Polițiștii continuă cercetările pentru a-i identifica pe atacatori.