MENIU

Olanda se opune intrării României în Schengen, din nou - Pentru moment răspunsul nu este unul afirmativ

Schengen

Ambasadorul Olandei la București a precizat pentru Europa Liberă că în acest moment țara pe care o reprezintă nu are informații din care să reiasă un răspuns de acceptare a aderării României în spațiul Schengen.

„Poziția olandeză cu privire la extinderea Schengen este simplă: atunci când cerințele sunt îndeplinite, aderarea este posibilă. Pentru a putea evalua acest lucru, avem nevoie de informații actualizate din partea Comisiei Europene cu privire la toate domeniile relevante pentru deciziile politice privind aderarea la Schengen”, a transmis ambasadorul olandez.

Ambasadorul a mai adăugat că România trebuie să respecte normele care se referă „atât la implementarea acquis-ului Schengen, cât și la statul de drept (MCV)”.

„Când aceste informații sunt disponibile, trebuie să cântărim acele informații, și la nivel politic. Acest lucru necesită timp”, se mai precizează în răspunsul primit de jurnaliști de la Ambasada Olandei.

„Guvernul olandez va solicita aprobarea prealabilă a parlamentului olandez cu privire la o decizie privind aderarea la Schengen”, a răspuns clar Roelof van Ees.

Mai multe articole despre:
Schengen olanda