MENIU

Oboseala la volan. Cum scăpăm de ea pentru a evita tragedii pe șosea

Oboseala la volan reprezintă o mare problemă, iar un procent semnificativ de accidente are loc din cauza acestui fenomen.

Cei ce pornesc la drum lung sunt deseori afectați de oboseală, așa că dacă și tu te afli în această situație nu ar fi rău să șții ce ar trebui să faci pentru a conduce în siguranță.

Înainte de toate, este indicat să șții și care sunt primele semne care indică oboseală la volan. Nu de altă, dar primele semne ar trebui să te facă să aplici și următorii pași pe care îi vom explică.

În primul rând, microsomnul este indicat de căscatul des, dar și de lipsa concentrării la drum. De asemenea, îți este greu să ții ochii deschiși și te apropii destul de mult de marginea șoselei, dar și de centrul acesteia.

Totodată, cei afectați de oboseală la volan nu vor mai păstra distanță corectă față de autovehiculul din față lor sau rateazsa anumite semne de circulație și se pun în pericol.

Dacă și tu ai întâmpinat aceste semne, ar fi bine să șții că cel mai bun sfat pe care ți-l putem da este să nu te urci la volan sau să tragi mașînă pe dreapta și să încerci să te odihnești timp de 30 de minute.

În cazul în care trebuie neapărat să faci drumul respectiv, ar fi bine să șții că la fiecare 2 ore de condus este indicat să faci o pauză. Ei bine, în acea pauză ar fi bine să faci niște exerciții fizice pentru a îți revigora organismul sau chiar să tragi un pui de somn de 15-20 de minute.

Temperatura din mașînă trebuie să fie redusă. Nu uită că o temperatura ridicată va favoriza apariția somnolenței, așadar îți recomandăm să folosești aerul condiționat pe timp de vara, iar pe timp de iarnă chiar să deschizi geamul pentru că aerul proaspăt și răcoros să între în interiorul mașinii.

Bineînțeles, ar fi bine să consumi cafea sau ceai verde, însă nu uită că aceste băuturi își fac efectul abia după 15-20 de minute, așa că nu exagera cu cantitățile pe care le bei. Și gumă de mestecat este utilă, pentru că te va ține ocupat și alert.

Muzică te poate ajută să te țînă treaz în timpul unui drum mai lung. Alege un stil de muzică antrenant, care te va ajută să îți mențină atenția atunci când conduci.

La final, îți mai spunem că atunci când trebuie să pleci la un drum lung ar fi bine să te odihnești și să dormi suficient. Mai mult, nu este indicat să pleci dacă ești stresat sau ai dormit doar câteva ore.

Sursa:cumsa.ro

Mai multe articole despre:
somnul la volan atipire accident