O profesoară a fost înregistrată când făcea afirmați jignitoare, în fața elevilor, despre ministrul Educației: "O imbecilă, o analfabetă"
O înregistrare șocantă a apărut în spațiul public. O profesoară de română de la Colegiul Național Regele Ferdinand din Sighetu Marmației a jignit-o pe Ligia Deca, Ministrul Educației în fața elevilor. După ce imaginile au apărut public, părinții au mers la poliție. Contactată telefonic pentru un punct de vedere, profesoara a spus că nu are nimic de declarat și că este o anchetă în derulare.
O profesoară de la Colegiul Naţional Pedagogic “Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei a fost înregistrată în timp ce afirmă în faţa elevilor că Ligia Deca, ministrul Educaţiei, “este imbecilă”, „este analfabetă”, potrivit Ziarul de Maramureş.
Potrivit Ziarul de Maramureş, profesoara Francesa Pok de la Colegiul Naţional Pedagogic “Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei ar fi fost înregistrată după finalizarea grevei din învăţământ, în timp ce le spune elevilor: “Potrivit imbecilei de ministră pe care o avem, este imbecilă, este analfabetă ministra pe care o avem. Avem un ministru al Educaţiei care în viaţa ei nu a predat o oră. Şi este ministrul Educaţiei. Mă împuşc”.
Ziarul de Maramureş a mai precizat că părinţii au făcut mai multe plângeri la Inspectoratul Şcolar Judeţean şi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş în legătură cu comportamentul pe care profesoara Francesa Pok l-ar avea faţă de elevi.
Şeful IŞJ Maramureş, Mihai Pop, a declarat pentru Ziarul de Maramureş că a cerut să fie luate măsuri în acest caz deoarece problemele cu comportamentul profesoarei respective sunt de cinci ani.
Solicitată să comenteze situaţia, profesoara a afirmat: ”Nu am nimic de declarat. Este o anchetă în derulare”.