MENIU

O piesă rară pentru pasionați. BNR lansează o monedă specială pentru 100 de ani de șah în România

BNR lansează o monedă specială pentru 100 de ani de șah în România

Banca Națională a României (BNR) lansează luni în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat cu tema "Centenarul Federației Române de Șah", informează banca printr-un comunicat.


Potrivit BNR, aversul monedei prezintă o compoziție ce include tura și pionul pe o tablă de șah, inscripția "ROMANIA" în arc de cerc, stema României, valoarea nominală "1 LEU" și anul de emisiune "2025".

Reversul monedei redă o compoziție grafică reprezentând un ceas de șah în prim-plan, o tablă de șah în fundal, inscripțiile "FEDERATIA ROMANA DE SAH" în arc de cerc și "100 ANI".

Monedele din tombac cuprat sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt încastrate în pliante de prezentare, introduse în mape cartonate.

România își întărește scutul financiar. Rezervele BNR urcă la un nivel record prevăzând vremuri grele

Tirajul maxim pentru moneda din tombac cuprat este de 5.000 piese.

Prețul de vânzare pentru moneda din tombac cuprat este de 240,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare și mapa cartonată.

Monedele din tombac cuprat cu tema Centenarul Federației Române de Șah au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Alertă maximă de la BNR: un fals periculos circulă online în numele instituției

Mai multe articole despre:
bnr moneda sah moneda aniversara