MENIU

Vot pe raport final privind presupusa manipulare a ROBOR

Comisia economică a Senatului va dezbate şi va vota, luni, raportul din anchetei privind modul în care Consiliul Concurenţei a închis, în 2013, o investigaţie referitoare la o presupusp manipulare a ROBOR.

Raportul trebuia dezbătut şi votat încă de săptămâna trecută, însă a fost amânat din lipsă de cvorum, potrivit Agerpres.

În februarie, plenul Senatului a votat un proiect de hotărâre prin acorda Comisiei economice un termen de 60 de zile să-i audieze pe preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, precum şi pe trezorierii din acea perioadă ai unor bănci şi alte persoane care au oferit unele informaţii.

"După o lună de audieri, comisia a decis să emită o concluzie preliminară, într-o majoritate covârşitoare, şi anume că ROBOR, indicele în funcţie de care se calculează, în prezent, ratele în lei ale românilor, nu are nicio legătură cu realitatea. (...) Este pur şi simplu un indice care rezultă din nişte aranjamente între băncile comerciale sub oblăduirea BNR", a afirmat preşedintele Comisiei economice, Daniel Zamfir, în urmă cu o lună, citat de Agerpres.

Zamfir şi-a exprimat nemulţumirea că senatorul PNL Florin Cîţu, trezorier al ING la acea vreme, şi Nicolae Cinteză, director în cadrul BNR, nu s-au prezentat la audierile din comisie. Biroul permanent al Senatului chiar i-a trimis o scrisoare guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pentru a-i solicita să le permită directorilor din BNR Nicolae Cinteză şi Şerban Matei să vină la audieri în Comisia economică. Scrisoarea n-a ptimit răspuns.

Mai multe articole despre:
BNR ROBOR zamfir